joi, 27 mai 2010

Păcatul...

Am păcătuit printre rânduri.
Am păcătuit printre linii tari,  
Trase de-o mână ce nu-i  
De pe pământ.
  
Am păcătuit în zilele cu post,
În ore ce nu se mai sufereau.
În limbi pierdute,
În şoapte,
În ţipete reci.
În dureri.
În plăcere pură.
  
Am păcătuit în dimineţi,
În corpuri străine,  
În corpuri ajunse de timp.
  
(Printre rânduri toate iubirile par demne
De tolerat.)

Iar i-am auzit azi...

Mă scalzi în ape tulburi,  
"Ce, crezi că duc dorul lacrimilor? Fumuri!"
În inimile oamenilor tineri stau
Atunci când sunt făr-adapost.
Şi toate mă primesc.
Mă-ntreabă: "cum te simţi"?
Şi le spun
O poveste.

Două minţi cuminţi stau strângând din dinţi de lapte.
Femei din vest plâng la tulpinele copacilor cu fructe leneşe.  
Necoapte sunt iubirile noastre.  
Deşarte sunt speranţele sparte.
Triste sunt pământurile ce-au secat sub greutatea ei.
  
Sunt mâncat în fiecare noapte de vulturi cu cioc despicat,  
De şerpi cu vorba iute, de reptile reci.  
Tu treci, ne spui ceva şi pleci în casa fără de pereţi.
Regreţi? Eu nu!
Repeţi? Tu nu!
Ce vreţi? Ei nu!..
  
Mă scazi dintr-un trecut,  
Te sperii, cazi
Când palmele-ţi sunt goale.  
Lăzi stau
La poalele munţilor,
Citind coloane kilometrice
De coduri
De bare...

marți, 25 mai 2010

Însingurare

Să nu te ia din faţa-mi, iar,
În ploaia de pe urmă ce se-anunţă,
Vânată de cuvinte mari,
Să mergi o cale-atât de lungă.  
  
În palmele ce le-a promis,
Sunt linii strâmbe, ca oricare,  
Denivelări şi coborâşuri,  
Poate urcări, dar n-are!
  
Nici vreo putere de-elefant,  
Ce îţi pictează flori pe care,    
Atunci când vii fără puteri,  
Să ţi le-aştearnă la picioare.  
  
Iar mintea ta va ştii atât de multe,  
Chiar de-ţi doreşti să fie una cu un suflu,  
Atât de pământesc de felul lui,  
Atât de singur ideii de cuplu.  
  
Şi vei citi în limbi pe care nu le ştiu
Nici umbrele cele mai vechi
Şi vei iubi tot în perechi,  
Acel corp ce îţi va părea mai viu.
  
Nu eşti poet, ca să reciţi,  
Iar ei, poeţii, nu recită.  
Şi când o fac, ei, ce să spun,  
O fac atât de rar...
  
Vei spune că nu ştii nimic,  
Că ai uitat toate notiţele în doar o noapte.
Voi spune că s-a şters,  
Vom plânge în livezi de mere coapte.  
  
Cuvântul strâmb vom pedepsi,
Aşa cum tu, se spune,  
M-ai fi lăsat în nopţi cu luna ascunzând  
Un trup ce s-a plecat,
Încuviinţând...

sâmbătă, 22 mai 2010

NEtimpul

Ceva ce te ţine pe loc,  
Ceva ce-ţi scurtează avântul deloc
Prea mărunt sau prea scund pentru-a lua-n mână cheia.
Pentru-a ajunge la guri de borcan
Cu dulceţuri străine, mirosuri ce pleacă
La fiecare minut, ordonate,
In curţile vecine.
  
Ceva necurat cu ochii de fiară,  
Cu mâini de poveste şi gândul oprit,
În beznă cu iz de lumina solară,  
Ce uită s-atingă contactul cu lumea,  
Ce stă pe-ntuneric contempland
La ghinionul cumplit.
  
Ce-aştepţi, ce dorinţe în alb se strecoară,
În mintea de vară ce speră-nzecit,
Ce fumuri, ce goluri, ce piepturi presară,
Rotindu-se-n cercuri la nesfârşit?  
  
Închid şi întorc umeri grei catre colţuri,  
Aştept o monedă-ndoita spre ea.
Sau arsă, ascunsă, furată de valuri,
Cu chipul netimpului imprimat ireversibil  
Pe ambele feţe-nsotite
De-o stea.  

=-1 (egal minus 1)

Într-o călătorie cu trenul,  
Într-o dimineaţă de copil,  
Singur şi sigur pe o viaţă cu linii certe,  
Plec pe ferestre,
Pe vârfuri,  
Pe urmele celui ce-mi va da
Din libertatea sa ce stă pe garduri.  
  
În zilele în care vin furtuni
Ce udă toate pământurile moştenite,  
Ce udă asfaltul cald,  
Ploi ce ţin zmeele spânzurate în jocul lor,  
În acele zile strig
Către mine  
Şi toate femeile ce mă cunosc se şterg de farduri.
  
În mine stau mai mulţi oameni la fel,  
Ce vor să te cunoasc-aşa cum mă cunosc,
(Din timpuri mult mai vechi ca ploaia)
Exact aşa cum sunt,  
Pe mine.

Pe tine te-or cunoaşte tot la fel,  
Prin ochi sticloşi ce coborând 
Panta ştiută drept "cuvântul sfânt",
Te vor lasă sa fi ce vrei,  
Fără să-ţi ceară socoteală.  
  
Atât de mult vor duce după ei
Un geamantan fără mâner şi fără-ncuietoare,  
Încât copilul ce, încă dormind,  
Se va trezi, va îndura şi va uita...

Schimbare/Străinul sunt eu.

Materia tremură la auzul adevărului precum
Tremură frunzele plăpânde la auz de vânt.
Pot crede - ştiu ele ceva din cărţile pe care ea
Nu mi le-a dat (sau a uitat să mi le dea) să le citesc.  
Pot crede - ne-am născut în camera cu tuburi goale
De-oxigen,  
Sau pot, precum şoptea păpuşa făcută din sare,  
Să-nvăţ să cred că străinul sunt eu.
  
Pot rupe rădăcini din soare
Şi pot cresta pe frunţi deschise tot  
Numele meu.
Nu pot s-aud porţile-nchise,
Ce plâng cu glasul lor prea sus,
Scriind scrisori neterminate către zeu.
  
Vocile unei vieţi din viitor sunt ale ei,
Priviri împrumutate timpului,  
Îi râd, pentr-un moment,
În faţă, sorţii.  
Schimbarea poartă azi veşminte  
Ale morţii.  
Ghearele unui monstru nevăzut cântă la liră, netezeşte
Culcuşul cu arome de-auriu...

luni, 17 mai 2010

Deschizător de lumi...

Deschizător de lumi ce mor,
Ai milă şi mirare pentru zei.  
De când cu răstignirea grea, de când cu templele,
De când cu cearta lor,  
Atât de multe ca pe vremuri nu-s.
Aşteaptă-i, doar atât te rog,  
Să vină-ncetisor, să v-aşezaţi,
Să staţi măcar la un ospăţ.  
Poate îşi vor lăsa mândria la intrare,  
Poate vor fi blajini şi moi...
  
Poate vor sparge un tablou,  
Dar până-ntr-un final se vor calma.  
Menirea lor...
Menirea lor...

Poezia doare...

Îndoi.
Strecor la colţuri câte-un roi de albine.
Pe voi vă ţin departe de mine, căci
Cine vine nu mai găseşte vreun drum.
Iar drumul ce l-am făcut departe ne ţine de câmpuri
De floare tăiată în formele noi.
Fugiţi sau ţipaţi - nouă ne place,
Muriţi, înviaţi - frumoasa regină se-ntoarce
Cu spatele la voi.  
Crăpaţi primul zid, semănaţi liberate - minotaurul vrem
Să-l hrănim.
Existăm dintr-a voastră bună purtare,  
O boare de vânt
Curând ne va mistui.
Noi vă privim, nici prin gând
Nu ne trece să fim altceva  
Decât nişte copii.
  
Vă privim, nici prin gând  
Nu ne trece să fim muritori.
  
Va privim, nici prin gând
Nu ne trece...

O.A.O.A.

Am fost aici de milioane de ori.
Încă un bilet la fel de alb, la fel
De bine scris.
Încă două strofe din prietenii noştri
Ce vor să le cădem  
La picioare.
  
Cu nişte cioburi din vată am lăsat
Dovada că am apărut din nou.
Ţi-am scris şi eu ceva,  
Dar într-o limbă nouă.
Poate vei învăţa măcar puţin
Din ea.
  
Mă-ntreb şi urmăresc păşind
Cu paşi dintr-o femeie ce-ţi seamănă,
De câte ori nu mi-ai lăsat  
Notiţe pe biroul tău.
Tu te întrebi de câte ori m-am furişat
Fără să vreau să ştii?
  
O să mor strivit.  
Dar nu oricum.
O să mor strivit de un pian cu clapele rupte...
  
(Încă o glumă la fel de...La fel!)

miercuri, 12 mai 2010

Fuga

Eu am o vagă bănuiala cum că din sus de nori
Sunt tot copaci, la fel ca cei ce stau să crească lângă noi.
Doi pistruiati îmi spun c-ar fi întorşi cu susu-n jos,  
C-acolo-i o împărăţie de oglinzi.
Eu cred c-acolo pomii nu se dau cu var.  
Se-mbrăţişează-n dimineţi, iar seară vin pe rând femei
Spre a le spune noi poveşti despre isprăvile
De pe pământ.

A şaptea zi

A şaptea zi e ziua în care diavolul -sau un fiu al lui-
Scoate în lumină haine ale celor mai vestiţi croitori ai iadului.
Gătindu-se, chiar cântând,  
Va lua la braţ un nou slujitor al Domnului,
Într-o călătorie de neuitat.

Fetele singure

Fetele singure încep prin a-şi fuma măruntaiele în văzul  
Unui tânăr ce pare să se fi pierdut de casa din turtă dulce,  
De cei doi fraţi ce-au ars răul într-un cuptor de făcut
Pâine.  
Pâine caldă.  
Pâine proaspătă.  
Pâine de la Dumnezeu.
Pâine de la sfinţi.
Pâine de la bunici.  
  
Am primit o scrisoare.  
Cineva îmi spune, îmi jură în cinci din limbile pământului,  
Că şi-au cântat un cântec cald în drumul lor.
C-au poposit într-o câmpie verde, discutând cu-n paznic răbdător.
Că nu s-au temut
Niciun moment.  
  
Urmele nu se lasă vanate de vânt.
Urmele nu se lasă vanate.
  
Zeci de mii de hectare de floarea-soarelui ard zilnic  
Din cauza unei nopţi sfârşite în veşmânt curat.  

Femeia şi frigul III

În miezul verii gările  
Sunt reci.
În miezul verii gările se-ntrec
În legi scrise cu vârful acului de la ceas.  
  
Gările zâmbesc purtând în interior
Secretul timpului ce se poate opri
La ordine blânde.
  
Aici, unde mari izbugniri de pământ au omorât până la ultima fărâmă,  
Unde zeci de noi generaţii vor trăi în uitare, ţinând strâns medalionul vieţii.
Aici, unde copiii nu mai sunt copii,  
Unde părinţii sunt altceva.  
  
Gările constituie spaţiul ultim în care poţi găsi
Amintiri şi istorie în stare pură.

joi, 6 mai 2010

Încoronare

Iubesc două himere de la răsărit,  
Venite-n vizită să calce pe pământul nou.
Mă tot rotesc în acul ceasului de pe birou,
Armatele aşteaptă ordinul de sus.
  
În încordări din alte lumi sunt gata să se dea,
Până la ultimul surâs.  
În continuări de vieţi, fără a se uita la timp,
În tot acest nemăsurat, bătrâna agita din fus.
  
Printr-un vizor, prin zor curat,  
Prin mâna celui neînvins,
Prin nume şi luări de braţ,
Mă urmărea crezându-ma abis.  
  
Cântând doar imnul adorat,  
Pierzând în faţa celor vi,  
Cumva la fel, cumva mirat,
Privea ţăruşul pe copii.
  
Aproape de păcat, dar depărtat de lumea lui,  
Aveam grădini cu pomi feriţi
Din visul ce m-a tot rugat să mi-l visez,  
În nopţile când hotăram.
  
Cumva cu un etaj mai jos, dar dansul şarpelui îl imita
Cu o precizie ce m-a scos în faţa minţii arămii,  
M-a pus să spun povestea ce
În timp târziu m-a condamnat.
  
Soldaţii mor când răni nu ştiu să-şi ţină-n frâu,  
Soldaţii-şi lasă-ntregi familii frânte.
Conducători de oşti schimonosesc barbar,
O soartă ce refuză, stă la pândă.  
  
Mamele dorm cu-n ochi deschis,
Doar ele ştiu cum e s-aştepţi o haită prea flămândă.
Străfulgerări de orizond închid din ochi
Când umărul are intenţia să se-mpungă.  
  
Iubesc două himere la apus,  
Ce prin minune nu cunosc nimic din cifra cea plăpândă,
Iubesc două himere şi-s străpus,
Dac-am să mor să vină cineva şi să mă plângă.

Abil

Şi ştiu, nu-s toate de folos.
Şi ştiu, vom curăţa din ceruri până jos.
Şi ştiu că se vor apăra.  
Nu-i vom lovi,
Azi nu îi vom lovi.  
  
Nebunul spune c-aş mai fi făcut
Mutări de care nu ştiu să răspund,
C-aş fi cules întreg palat,  
C-aş fi furat regină şi-mparat.
Pe el, la fel, fără să ştiu, întemniţat îl ţin şi-acum.
Pe ea o rog, când moare, să mă ia cu ea.  
  
Pe ea o rog, când moare....


(O tot ameninţ cu ceva,
de tremură şi lupii din păduri,  
dar neclintită stă în vraja sa.)

Mie -cantabil-

Şi poate se poate mai mult.  
(Poate)
  
Şi poate se moare mai des.
(Poate)
  
Şi poate ne poate uni.
(Poate)
  
Şi poate renunţă la fes.
(Poate)

Acoustic solutions -cantabil-

Acum sacul s-a golit;
Nu mai avem nimic de pierdut, nu mai avem nimic de dorit,  
Rezerverele pentru zile rele s-au dus,
Balerinele din sudul Rusiei se sinucid în fiecare zi.
Le e frig, le frig
Şi nu se ia niciun fel de măsură.
Le e frig, iar poeţilor nu le-a rămas nimic.
  
Doi.
Hai cu noi,  
Lasă-i
Foi.  
Hai cu noi,  
Lasă-i
Goi.
Hai cu noi,  
Lasă-i
Roi.  
Hai cu noi,  
Lasă-i
Zoi.
Hai cu noi,  
Lasă-i
  
Hai cu noi cuvinte şi te voi
Baricada în camerele sfinte.
Hai să plecăm, îngropând în pământul de lapte
Un dinte.

R.

La pas -poemul erotic II-

Vara călcăm cu vârful degetelor moi,  
Noi teritorii, dezbrăcaţi,  
De frica umbrelor şi de păcatul învăţat.   
  
Vara călcăm asfaltul ars
Cu vrednice călcâie, fără slăbiciuni.
Călcăm în ape dulci şi în tăciuni.
  
Tot drumul, ştim, va lua sfârşit
Sau chiar sfârşitul îl va lua pe el,
Dar nu cunoaştem vreun regret.
  
Închidem ochii şi-am zburat.
Ne vom trezi, probabil, separat,  
Zâmbind fără-nţeles la malul mării...

Poem ploii...

Sufletul e acolo,  
Timpul e răbdător de fel,  
Mă dau în paturi de străin,  
Mă dau, căci nu sunt încă gol
Decât de sens şi de credinţa
Dată de părinţi.  
  
Mă dau mereu aşa cum ea,
Venit-a-n noaptea de argint,  
Crezând că lupta o va câştiga.  
Aşa s-a prăbuşit şi Napoleon,
Dar a rămas, cu toate că,
La începutul cărţii-aduse din Corint.
  
Se spune că ar fi avut
O mână dreaptă ce-a visat
Să facă după cum,  
El, zeul soare-atunci va răsări.
  
A răsărit mult mai târziu,
Iar comandantul s-a văzut căzând
În toiul luptei şi plângând
Şi-a zis că vom mai auzi de el.  

Jurământul galben - II. Se cheamă

Se cheamă uitare din pori şi din case,  
Se cheamă credinţă în diavolul gol,  
Se cheamă scăpare de-acea biruinţă
Ce minte şi-nghite din resturi de zbor.
  
Să crească de-o dată-n pământuri aride,
Zvârlite în fuga căscată de-un nor,
Aruncă-te-n mare, aruncă-ţi iubita,  
"Nimic de pierdut", scrie unul de-al lor...
  
Ce se zbate şi vrea -noi nu ştim- să rămână,
Se juleste-n războiul lansat contra lor.
Ne oprim, ne uităm, stolul vrea să rămână,
Ne uităm, ne oprim, ne uităm şi cobor.

Jurământul galben - I. În emisfera...

În emisfera ei zâmbetele se dau   
De-a dura.  
În emisfera ei culorile au    
O ţinută a lor.    
În emisfera ei stropi de lumina te-opresc să te-ntrebe  
Pe unde s-o ia
Către ea.

miercuri, 5 mai 2010

Cuvinte-n perechi (poemul erotic)

Aş vrea să am pe loc ce am cerut:
Două lanterne pentru ochi,
Două cărţi vechi pentru tarot,
Două înotătoare mari,
Două dorinţe ce nu pot.
  
Două cântări la bustul gol
Şi două ţipete ce vor,
Două uimiri întregi
Şi-un clopot mort.  
  
Aş fi murit pentru-un minut
În care să mă fi chemat,  
În care ochi străini să nu mai fi contat,
Aş fi murit, aş fi murit.  
  
Aş fi murit, tu te-ai fi bucurat,
Dar ceasul rău te-a luat cu el.  
Poate mă vei lăsa din nou să mor,
Mă voi grăbi, mă voi grăbi.
  
În roşu mă vor înarma,
Am să măsor din greu.
Roşu-grena voi fi eu tot,
Iar tu uitarea dintr-o stea.
  
Cobor pe-aceleaşi trepte moi,
Cu păşi ce nu-s ai mei şi nu vor fi,  
În ziua-n care toate se vor repeta,  
Nu voi lipsi.

Accidentul

Era furtună, era frig
Şi vânt era şi nimeni n-alerga pe drum,
Doar caii lui maro, nou întrupaţi,
Trăgeau s-ajungă jos,  
În crâng.
  
Fugeau să nu fie-nghititi
De lutul galben şi nătâng,
Căci şi-au tăiat din aripi imediat,
Când li s-a spus care e rolul lor.
  
El îşi croia la harpă un trecut,
Crezând că va scăpa uşor.  
În fuga de neconceput,  
Zmucindu-se, multe din hăţuri au cedat.  
  
Stau suspendaţi sub trupul alb, curat,
Şi-l văd cum lacrimi inghiting,  
Îşi spune rugăciunea-nfrigurat,  
Cu gând că poate-l vor scăpa.
  
Ce rost să vezi când fructele au putrezit,  
Mai toate florile s-au cuibărit sub ei,
Iar el, conducătorul greu înnobilat,
E un inconştient zăcând, uitându-se la lună...  
  
Poate uşor-uşor, cu farmecele ei,  
Prin cine-ştie-ce noroc,
Îl va călăuzi pe calea
Cea mai bună.
  
Îl va purta că o sirenă către chei,
Îl va ucide-ntr-un final,   
Dar nu-nainte de a-l şi lovi,
Ca să-l trezească nou din somnul lui  

Pe care, zău, nu l-a ales.

duminică, 2 mai 2010

Invariabile

Aveam pe-atunci o mână-n plus cu care tot scriam  poeme
Care acum nu-s de găsit,
Nu ştim cine-a-ndrăznit de le-a ascuns.  
Aveam un ochi aparte ce vedea din vreme
Stropi mari de ploaie prăbuşind
O lume sub pământ.  
Avea cu ea un telescop înalt, adus de mare,
Cu care deznoda visele oamenilor mari.
Ştia să vadă rănile din soare, să schimbe becul planetar.

Când se-nsera fugeam ţinându-ne de-ncheieturi,  
Spre cel mai de aproape adăpost.  
Stăteam aşa şi săptămâni întregi,
Fără mâncare, apă, într-un pat
De crengi de nuc care ne povestea
De cei ce l-au impovărat chiar înainte să venim.  
Zâmbea mereu cu ochi ascunşi  
Şi cald în fiecare noapte ne răbda.  
Eram şi noi la fel de fericiţi,
Ştiam că toate vor întârzia
Cât el nu se va răsturna,  
Să plece-n căutarea altor doi.
  
Aveam uleiuri şi vopsele ce au curs de sus.
Aveam munţi de hârtie să ne-acoperim.  
Venise anotimpul patru,  
Iar ea-mi vorbea despre ciulini.  
Sperăm să o sfârşesc cu munca asta,
Sperăm că un copil în forţa braţelor ce-şi pun
În fiecare seară întrebarea,  
Ce se agită-n mâneci de nebun.  
  
Aveau cu ei o galaxie jumătate,
În lapte cald scăldau cu tot cu nepăcatul lor un gând,
Despre cum ar putea în vecii vecilor rămâne
La umbra unui pat de nuc cu sufletul bătrân.

Un pat cu rădăcini stufoase,
În care să se fi născut pe rând,
Urmaşi de seamă-ai unui neam cu pântecele scoase,
Din veacul cu urmări de sânge şi de necuvant.

Raţiuni...

Căci te-ai cerut din timpuri de răscruce,  
Când viaţa nu ştia dacă să stea,
Când viaţa, zice-se, dorea să plece,  
Iar noi voiam ca orbii s-o urmăm numai pe ea.  
  
Căci trâmbiţe şi flauturi pătimaşe,  
Şi şerpi vicleni de toate soiurile îşi dorea,
De toţi cei ce trăiau în vremea-aceea,
Ar fi plecat oricând, uitând...
  
Uitându-mă acum din carul mare,  
Având la tâmpla stângă chiar pe ea,
V-aş spune cum să mânuiţi povara,  
Cum să scăpaţi de linia ce s-a tras aşa.  
  
Dar legea-i una şi se ţine,  
Aşa cum ţin poeţii cu nesaţ,  
De mărul roşu ce le dă mânia,
Să lase dâre şi să fugă cu mişcări de hoţ.
  
Vă liniştiţi,  
De-aici de unde sunt vă rog aşa:
Iertaţi şi plângeţi numai când se rup
Din zalele cu gust de sare şi cu ochi de stea.  

(Arăt cu degetul pe fiecare,  
Dar providenţa are treaba sa.
Îmi voi tăia o mână, poate
Va fi cu mult mai simplu fără ea.)

Vorbim din viitor...

Vorbim din viitor.
Ne-aud voci de copii, dar mai ales
Voci de oameni bătrâni ne-aud,
Cum călărim de zile-ntregi
Spre-un petec de pământ,  
Spre fructe noi...
  
Vorbim din viitor cu glasul stins,  
Vorbim, nu vrem să fim prea tare auziţi.  
Ne vom usca precum se uscă trestiile, deschid  
Cei care ne cunosc un cânt.  
  
Vorbim pe limbi de păsări cu piciorul rupt,  
Vorbim pe limbi pierdute ce s-au înecat,
Vorbim plonjând de pe uscat,
Nu vrem să ştim,
Nu vrem,  
Vorbim.

sâmbătă, 1 mai 2010

Înainte, după...

Dacă nu ai fost alb,
Atunci ce culoare ai fi putut să fi?
Dacă nu ai fost zbor,
Atunci de unde ai reuşit să furi o pereche de aripi?
Dacă nu ai fost ea,
Atunci ce caută,
Ce vrea?


"Dă-ne-o nouă astăzi.
Şi ne iartă nouă greşalele noastre,
Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Şi nu ne duce pe noi în ispită,
Ci ne izbăveşte de cel rău."

Autostop

Vreau un drum către o cabană de vară,
Cu ochi în lumina,
Cu mâini în dureri.  
Aşteptări de paradă,
Străluciri diavoleşti;
Răsuciri ca o pradă,
Lovituri către care te rogi, le primeşti.  
  
Vreau un drum către noapte,
Mişcări prea timide,
Circulaţie, urban..
Îndrumători nebuni,  
Reprimiţi toţi mila în casele voastre,  
Încălţaţi cu cotuni
Striviţi tinere oase ale unui sultan.  
  
Dă-mi drum către viaţă,
Să-mi dai apoi voie să pier.
Dă-mi drum, mă-nvoiesc să-ţi clădesc o terasă,
Cum intri, spre dreaptă,
Exact la parter.  

Eu cine sunt?

Am tot dat înapoi, în timp,
Crezând să văd primul moment.  
Am derulat ca un nerod,
Am răsucit, aşa cum mă cunoşti,  
Eu, benzile ce nu s-au erodat.
Le-am pus apoi la loc cu un creion,
Aşa cum se făcea-n trecut.  
  
Ştiam, ca printre lacrimi, că
Stupefiat o voi privi.
Aceeaşi scenă cu-n copil, ce neştiind,
Ce neputând să zboare-atat de sus,
Să ducă-n pieptul lui soluţii dulci.  
  
Iar am crescut.  
Aştept un ceai.  
Un cuvânt bun.
Un obraz cald.
O mână caldă.
O poveste.
O pagină ruptă.
Un refuz.  
Un EU căutându-mi drumul
Către mine.

Fascicule

Gusturile rămân undeva în noi înainte,  
În timpul şi după moarte.
Gusturile rămân cu noi înainte, în timpul
Şi după mare gol.  
Gusturile sunt şi rămân aceleaşi
Înainte, în timpul şi după ceea ce
Ne-am învăţat să numim,
Atât de simplu,  
Vis.

Sofisme

Tronul din vârf de lume se mai ţine
Doar într-un picior.  
Ca o domnişoară cochetă.  
Ca o doamnă ce din răsputeri încearcă
Să uite.
  
Tronul din vârf de lume răstoarnă
Planuri, gânduri venite din afară  
Şi idei despre cum iubirea,
Despre...cum? Iubirea?
  
Tronul din vârf de lume  
Pune
Întrebări
...

Azi nu se numără...

Cuvintele îmi ies fără să vreau  
De undeva de prin stomac  
Şi zac spre a ieşi din gură.
Cuvintele există, deşi nu mă plac,
Se tot roagă, la simţi?  
Vor să le scoată cineva din tură.  
  
Mai noi, mai vechi, mai fără uitătură,  
Mai proaspete, mai scurte, nu se pot
Elibera măcar o zi, căci liniştea se fură
Numai pe sine, prin complot.  
  
Cu toatele îşi râd în nas,  
Ce să şi facă?
Cu toatele se cer de la părinţi,
E 1 mai, aniversam de-n dată,  
Un an şi inc-un an de când cu  
"Ştii, ori nu mai ştii"?
  
Din minţi îşi ies pe zi o dată,  
Apoi se liniştesc puţin, te-ntrebi
Cine-a trântit paharele din vată,
Cine-a închis din ochi crezând că nu mai vii.  
  
În tot şi-n toate e o plată
De neplătit în zilele pustii.  
O pată ce se ţine scai să scotă
Din mersul cel firesc oamenii vi.
  
Cuvintele îşi ies din mână  
După 50 de votka, ştii
Când dup-amiezele ziceau că-s ale noastre
Şi trecerile de nivel erau portocalii?
  
Culorile se pierd în vreme
Ce eu păcătuiesc în încăperi cu gri,
Cuburi din ceară numără revolta,  
Închid şi văd..
Tu vezi sau azi cuvintele s-au dus  
Să cumpere cuminţi şi alte jucării?

Spleen

Să ne gândim pe rând la ziua aia-n care..  
La noaptea aia-n care..
La viaţa aia-n care cineva a lovit, nu ştim cum,  
Întrerupătorul.    
  
Să ne gândim pe rând.  
Să nu lăsăm gândurile să se revolte.
Să nu lăsăm rândurile să se adune.  
Să nu lăsăm simţurile să simtă ceva.  
Să nu lăsăm pe nimeni să între pe uşa camerei
Cu ţinte-mpodobite pe pereţi.  
Morminte ne zâmbesc în dimineţi.  
Eu şi iubita mea mâncăm bureţi otrăvitori.  
Sperăm ca cineva să nu audă ţipătul din ceas,
Sperăm să doarmă-adânc,  
Să nu ne mai salveze
  
Ne plictisim mergând spre moarte.
Ne plictisim, ne plictisim şi uităm.  
Ne plictisim.  
Mai schimbăm o vorbă.
Ne plictisim de fiecare dată înainte,
De fiecare dată inainte
Să murim.

empty

sunt un templu plin de carii sunt un medic care cară pelerina ploaia ochii am fost zidul și lumina treci peste treci peste pod animalul aște...