Materia tremură la auzul adevărului precum
Tremură frunzele plăpânde la auz de vânt.
Pot crede - ştiu ele ceva din cărţile pe care ea
Nu mi le-a dat (sau a uitat să mi le dea) să le citesc.
Pot crede - ne-am născut în camera cu tuburi goale
De-oxigen,
Sau pot, precum şoptea păpuşa făcută din sare,
Să-nvăţ să cred că străinul sunt eu.
Pot rupe rădăcini din soare
Şi pot cresta pe frunţi deschise tot
Numele meu.
Nu pot s-aud porţile-nchise,
Ce plâng cu glasul lor prea sus,
Scriind scrisori neterminate către zeu.
Vocile unei vieţi din viitor sunt ale ei,
Priviri împrumutate timpului,
Îi râd, pentr-un moment,
În faţă, sorţii.
Schimbarea poartă azi veşminte
Ale morţii.
Ghearele unui monstru nevăzut cântă la liră, netezeşte
Culcuşul cu arome de-auriu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu