Vara călcăm cu vârful degetelor moi,
Noi teritorii, dezbrăcaţi,
De frica umbrelor şi de păcatul învăţat.
Vara călcăm asfaltul ars
Cu vrednice călcâie, fără slăbiciuni.
Călcăm în ape dulci şi în tăciuni.
Tot drumul, ştim, va lua sfârşit
Sau chiar sfârşitul îl va lua pe el,
Dar nu cunoaştem vreun regret.
Închidem ochii şi-am zburat.
Ne vom trezi, probabil, separat,
Zâmbind fără-nţeles la malul mării...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu