rap2

vorbesc și eu cu pereții stai liniștit 
suntem atât de mulți în lagărul-de-neclintit 
aceleași gunoaie vor votul le-arăt scrotul
ține minte, porcule, poezia mea nu-i troacă scoate-ți botul

vă întrebați de ce îngerii cântă rap 
i-ați călcat pe cap scăpând șarpele
și-acum se târăște fericit otrăvind pe rând toate-apele
nu mai sunt de mult în apele mele pește secționat 

impostorii joac-același număr și aplaud 
în jocul lor murdar nu știu ce caut
un copil îmi întinde mâna nu l-am mai văzut pe-aici
mă-ntorc acasă vorbesc cu un arici și totul parcă-i mai senin
rămân în balonul mai de săpun ce praf divin 
era să mor dar încă mă mai țin
voi stați în berării
eu cânt cu greierii

când va fi (fost) rău

nu mă simt în largul mării 
nasu-mi crește nu-i minciună ochii-mi merg pe dinainte
lacăt gura și departe inima bate-ntr-o tobă 
africanii mă mănâncă înăuntru sărbătoare
în afară în vâltoarea ochilor ce valuri poartă
tu nu vezi nu-ți pasă nu știi drumul dinăntrul meu

pune mâna pe pistoale și mai lasă poezia 
fierbe apa, pune masa, bate-n piatră cu ciocanul 
să se vadă cine-n casă mută munții colo-colo

caraghioși ne sunt poeții 
de le dai în mâna pana fac minuni lumină coruri 
dar femeia câteodată îi oprește-n prag năuci
râd că-ți râde poezia neîndemânarea vine
din lipsă de exercițiu viața nu așteaptă
stop

cel puțin de dimineață 
și picturile și ochii 
plânsul scoate poezia
acul cuiul simetria
sens nu pune înainte și așteaptă
o să vină

song

o oaie două oi c-așa-i hora pe la noi poezie din gunoi 
să iubești un om de soi stânga unu dreapta doi în balans prin usturoi 
câmp de maci să te desfaci câmpul vieții și-așa mai departe

dacă ești fată frumoasă iese poezia din călimară ca vara soarele de după holde

vine pauza uite titlul 
uite rima și pupitrul
zi-mi ce doare unde doare 
uite rana râzi la ea
pinguinul pe podea nu mai plânge acuma-i bine
totul africa maimuța mama frații geamantanul

unele fete se sperie
de aplombul meu stelar
am plombe dintr-un marfar ce-a oprit la măgurele
să culeagă flori albastre
ce fereastra vieții mele
ce noroc pe capul fetii
urcă-te în tren şi du-te
tu auzi trompete slute
poezia dinainte te încăleca cu totul
io mânca-mi-aş singur tortul
şi coliva şi raportu' 
am atâtea zile câte ciripesc păsări în gang
unde sexul nu-i corvoadă și studenții se înnoadă 
încă plâng pe arirang

vreau să îţi trimit culoare curcubeu cu totul azi
azi ce zi ca nicio alta
alta altul alţii totul şi cămilele pun botul
râzi ştiu bancul nemuririi
ştiu nu-ţi place poezia
ţie-ţi plac doar banii, haina
de safir vezi geamandură
ce-l face pe om să fie
bine
m-am oprit
stop
roşu
semafor
petrecere
pietoni 

întrece-te

picasso și reversul de ploaie

din cauza ta 
ta
ta 
nu mai curge apă
peștii nu mai înoată 
cerul nu mai e la fel de albastru 
cerneala e-n stomacul bunicii 
vânătorule, fii om mare

poezia mea întristează ca o petrecere cu ușile-nchise
la care piticul nu invita niciodată pe nimeni 
bea singur mănâncă singur visează singur zboară singur
pleacă în camera lui unde nicio zi nu seamănă cu alta


tocmai l-am văzut pe picasso mai devreme sub patul de aici
își caută o pictură, plânge de câteva zile. 
nu știu cum să-l mai îmbunez
îi tot zic c-o să facă alta. el nu și nu
că n-o să se mai uite fata aia la el. că pictura era pentru ea. pentru ea.
că eu nu înțeleg nimic

daca va face alta, cel mult va semana cu cea veche
nu va fi la fel nicicand
are dreptate
înțelegi? 
are mare dreptate

suz

cine ascunde florile de mine
în parcuri
în case
în bucatarii

ce trebuie să fac 
încotro să îmi îndrept pașii 
și mintea
și pe cine să iert

pe mine
a patra planetă de la soare
tu ești tot mai departe
mereu în altă țară 
în țările altora
numai în țara noastră 
nu

aici e aproape iarnă
și sania te așteaptă pe tine
cine ascunde florile de mine
și pe cine trebuie să iubesc mai mult
pe cine mai puțin și cât trebuie să mai caut
după o bucată de pâine

în fiat 3: clarc

trăiesc în numele zborului 
al cântului 
al mâinii ei stângi 
al mâinii ei drepte
trăiesc în numele drumului până la grădina botanică 
ficatul cel mai curat departe
de lună de soare de arcul nord
geografia inimii maxilarul câinelui 
pe undeva te iubesc
pe undeva așa sunt eu obișnuiește-te cu asta
noaptea cea mai lungă și acasă e cel mai departe
cerbule
trăiesc în numele tău
în genunchi așezat ca de plecare
înspre tot mai aproape
trăiesc în numele zborului
acum 
înspre tot
mai aproape

antimaterie-teatru

antimaterie
o actriță slăbuță își dă jos hainele
se apleacă și ține de mână
un spectator
doi spectatori 
trei 
patru 
și nu înțelege totuși nimic
nici ei nu înțeleg
regia plânge
ești-un-om-bolnav-ieși-afară-din-peșteră
se lasă seara
mâine jucăm din nou 
andrei va sta în primul rând sperând că îl va alege pe el
ce parodie
godot e femeie, proștilor
și scuipă acolo unde ieri săruta cu respirația între-tăiată