toți suntem darnici în fața puștii
în fața neantului
ne căim
ne schimbăm
ne cerem iertare
șoarecii bătrâni mor
poate nu azi
poate nu acum
mor și cei tineri
după marea fugă
după marea speranță
dar suntem darnici nu numai așa
și nu numai atunci
cad picuri mari peste oraș ostașii cad ca frunzele când plouă am capul plin de mine, nu am loc să mă scufund sau să trec cerul plin de rouă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu