Kiki

Cum se face că dispar,

Că dispare?

Că asemeni unui hoț mă pot face nevăzut, neauzit,

Și totuși nu-mi surade să mai fur ceva?

Ce-am mai putea fura într-un secol declarat neutru,

Când oamenii seamană tot mai mult unii cu ceilalți,

Când creștetul capului tau și mâinile sunt cam aceleași,

Când calmul e undvea atât de sus?

Un vânător ale cărui plăceri terestre

Sunt peste ideea de viață sau de moarte.

Peste asfințitul ăla prevăzator.

Pisica ce nu se mai întoarce,

Un mâine ce va reveni tot mereu (să ne verifice)

Și două rătăciri ale firescului

Ce se vor trezi fiecare în cate un balcon,

Amintindu-și fracturat vacanțele prelungite în apartamente străine, noi,

În cearșaful ăla de-un alb orbitor.

Cum se face că dispar, cu fiecare atom,

Și fiecare atom se hotărăște subit

Să ma schimbe?

O fi din pricina ne-albului meu?

Cum se poate să ne pierdem mințile

Și mâinile

Și capul

Într-un pronume de persoana a treia?

(Cum se face că dispar,

Că dispare?...)