Pesemne nu te-au lăsat să te-odihnești
Și esti posac și-nnegurat.
Tu, rege soare, condamnat hoinar
Pe drumuri nevăzute pe sub cer.
Azi te urnești mai greu și oamenii se vor urni la fel.
Umbrele, zâmbet mititel și nouri grei
În fața ochilor scăpați de văl,
Ce rar acum mai rătăcesc.
Speranțele nu-ți cresc pentru ca-n tocmai precum ți-a fost dat,
Vei fi regele singur la palat.
Ba chiar nu vei avea vreodată drept la vechea ta pereche,
În schimb ne vei sluji pe toți.
Și toate pentru-a nu-ți mai întalni iubita
Din piatra scumpă, cremene și-argint
Ce mai presus ți-e soră,
Pentru a plăsmui căsătoria.
De-atunci fuge cu dor nestins, cătând îmbrățișare,
Până mândra fecioara
Rece va pierde din înfrigurare
Și negreșit se va sfârși cu lumea
Căci foc contra poruncii-a fost astâmpărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu