Aş da toate cămăşile să pot să-i scriu povestea
aşa cum au văzut-o îngerii din pieptul ei...
aşa cum n-am văzut-o eu..
aşa cum ştie ea c-ar trebui să fie mai mareu..
Ai coborât din bolţi cu lacrimile înnodate-n sân,
cu ochii mari, cu mâini pe post de adăpost.
am fost atât de jos, atât de sus, că ameţeam noapte de noapte,
neştiind nimic.
Nu ştiu, bună dreptate, nici acum;
aş vrea să-mi spăl mâinile mele far' să plec.
te-or condamna cu toţii în afară păsărilor din cuier.
cel fel de viaţă ai purtat în tâmple, pentru ce?
Nedrepţi ţi-s toţi, iar eu
nu-s cu nimic mai bun pe scara asta ce suspină a uitare.
o să-mi iau pălăriile, spinările, umerii
şi-o să plec ca un al-nimănui
El n-are niciun nume, au să-şi spună
au să-şi spună "Povestea Asta
nu se sfârşeşte niciodată."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu