Astea-s frigurile pierderii cu numărul o mie.
Învie îngerii şi din sicrie,
Le cer celor rămaşi un altul loc de veci.
Ce treci aşa far' să priveşti?
Ce-ţi stau sprâncenele atât de sus?
O lumânare nouă şi-un surâs,
O voce caldă-mi spune "Nu mai pot să scriu."
O gură veche mă întreabă dacă l-am citit.
Acum e timpul pentru rău.
Acum şi altcândva nimic.
Îmi torn pleoapele tale peste grumazul ce arată daca-s viu.
Un aer greu, un abur: "Par de neatins."
Încet, cu ochiul suspectând închis,
Am dat peste un cufăr cu minunaţii.
Ia-mi mână de pe sloavele acestea arămii,
De suflet ai în piept şi nu tăciuni.
Din când în când hai, adă-mi lemn de foc
Să nu mai ard în sobe doar ciulini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu