112

bun venit în terminal grijă mare la fundal dumnezeu latifundiar viața de după-n canal
o canalie gust amar apar când alții dispar înnălbesc ca un zidar șase fețe ca un zar 
o să-mi depășesc condiția pe banda a patra apa trece lovește piatra 
recunoaște fiara moartea joia noe rătăcea căutând scânduri la troia
sunt o cușcă cu ochii mari ceva mă vede din oglindă cine pe cine imită
răni peste mine răni peste marte o casă de păpuși deteriorate 
te iubesc dar n-am curaj asta i-am spus n-am mai văzut niciodată dereglaje mari de fus 
din visul ăsta se trezește cine poate moartea nu rămâne-n spate mulțimi cad însângerate 
fum m-acoperă nu mai pot să văd nimic e mai bine ca acasă inimă-n formă de dric

subcapitol (iOS 8)

e vară de sfârșit de vară spânzurații ies afară din cutii nu mai vor să piară 
văd numere pare peste numere pare numerologie murdară e vara de sfârșit de vară
din acvariul meu mortuar perpendicular văd cerul un loc la bellu și-o rugăciune din bordel nu
e vară de sfârșit de vară deschid ochii nu mai văd nimic închid ochii nu mai văd nimic
ce urmează-acum salt gellu naum l-am suna să-l întrebăm dar nu răspunde-oricum 
lucrează la ceva nou o barcă sau un embargou 
suna dar suna ocupat acum toți am capitulat stăm în vârful unei lumi și-așteptăm lumina lunii
e vară e de sfârșit de vară ce faci mătușă varvară o-ntrebam bucuros cu câteva secunde înainte să sară
avion cu reacție ia-mă și pe mine-n zbor și mă du în labrador la frații mei vânători de cocori vreau să-i întreb care-i rostul lor
nu mai ies niciodată singur că cine știe ne-ntâlnim oricum la periferie să vorbim să ne-nnoim aripile și să clipim 
codrule ne-adăpostim doar puțin la umbra e vară de sfârșit de vară
e vară de sfârșit de vară crocodilii au găsit pacea universală 
trecem vamă după vamă nu ne-oprim nu obosim nu ne putem întrebări și mai ales nu (ne) gândim
palpită lumea asta palpită ca o piatră cubică/ palpită lumea asta palpită ca o piatră cubică
palpită lumea asta palpită ca o piatră cubică/ palpită lumea asta palpită ca o piatră cubică

bluebird

așa o să mor 
ca o pasăre 
ca un cântec
ca o molie
ca o pușcă stricată
trebuie să pricepi
nu s-a mai întors
e fericită acolo unde e 
lumea mea se sfârșește de fiecare dată când îmi ating pleoapele
în fiecare dimineață omor pe câte cineva 
împăcat 
îmi spune pregătește-te iar eu 
de după obloane 
cu căciula trasă pe cap
aștept
dinți-mi tremură
și nu mai știu pentru ce am venit pe lume

tu

te iubesc chiar dacă tu nu vezi nu vrei nu crezi că asta m-au trimis să fac 
cine nu știu însă din tot ce-aș fi putut găsi aici te-am găsit pe tine de fapt
întâmplare spun unii ce frumoasă-ntâmplare destin spun alții uneori așa pare
corp delicat ochi care știu că toate-ncep acolo unde nu mai știu să scriu
suflet pur la fel ca tine n-am cum să te uit ești parte din mine
din muntele-ăsta plin uneori de plânsete sălbăticiune busole caut rele nu aud 
trag gluga peste și zâmbesc cresc chiar și-atunci când nu mai știu să cresc

singura strofă altele n-am sigura avere altele n-am habar n-am cât va mai dura 
soarele sus mut tura și toate de pe tablă tac uneori găsesc cea mai mare bunătate-n rap
lalele pentru femeile care au avut grijă de tine te-au îndrumat cum au știut mai bine spre bine
nu-s zile destule să mulțumești tuturor și versuri destule să spui toate poveștile lor
talent ciudat izvor apărut din ceea ce numeai neajunsuri în căutare de răspunsuri 
te uiți către cer prea multe gânduri te uiți în foi prea puține rânduri
o nouă zi mâine altfel nu poate fi o alegere aleg să fim doi copii
va fi mai ușor asta pot să promit razele nu se-ascund te invit la un dans pe nisip 
liniște se lasă dor de casă zâmbești zici lasă toate au locul lor și mă prinzi din nou în miliarde de culori

lvt

hitler și lars von trier stau la o masă
hitler cască și von trier cască 
nu știți de glumă nici măcar de glumă proastă
deșteptul din greșeli învață atunci de ce-a greșit s-o mai spunem o dată
acum știu de ce m-au dat afară din școală
eram mult prea sincer iar ei nu voiau să moară
se urcau tot mai sus că toți idioții vor să fie șefi mă bucur nespus
ca un clește vienez enorm scriu cu ambele mâini când nu pot s-adorm
alcool pe umărul drept athanor e perfect 
văzut plăcut mistrețul galben văzut plăcut mistrețul doarme

remediu kp13

de fiecare dată credea c-o să mori dar nu se obosea să-ți mai scrie scrisori
de fiecare dată credea că c-o să pleci tu o răbdare de fier ea mâinile reci
să mai treci îți zice și după se urcă-n taxi să vezi tu apocalipsă-n așternut ca la nasa
ce faci aici ce cauți ce vrei de la mine am venit să-mi iau am venit să-mi iau pastile 
ok așa începe corvoada nu ai ascultat de nimeni acum du-te la mama 
te-ajută ea să treci vama și dacă nu mă găsești oricând aici nu uita sunt tot tu
bătaie lungă în mesaj și-n viață ai crezut că nu e atât de rău și că poți să-i faci față
la fel am crezut am crezut și eu poezie-n bmw-u înmormântare-n bmw-u
poate uneori nu-i nimic cum pare uneori totu-i amar alteori nu te ierți nici tu alteori nu mai vezi și punct
îmi simți cadența adică mă simți cum cad ca un asteroid bolnav ca o stea întârziind la primul bal 
primii o sută de metri sunt mai grei dup-aia nu-ți mai pasă de mal 
de unde știu toate astea uneori nu știu nici eu când de adâncă e groapa
n-o-mpart cu nimeni n-o-mpart cu nimeni sfârșitul lumii de-a fi n-o-mpart cu nimeni
n-o-mpart cu nimeni n-o-mpart cu nimeni sfârșitul lumii de-a fi n-o-mpart cu nimeni
n-o-mpart cu nimeni n-o-mpart cu nimeni sfârșitul lumii de-a fi n-o-mpart cu nimeni
n-o-mpart cu nimeni n-o-mpart cu nimeni sfârșitul lumii de-a fi n-o-mpart cu nimeni
vanilie falnic ca o casă în flăcări așteptând salvamarii
vanilie falnic barracuda greșește barracuda plătește 
miros a pește mă port ca un sfânt ochii departe dinții plini de pământ
îți iau cu-o mâna îți dau cu alta sunt primul poet român care scrie cu dalta
uau cât de bine-am dat-o argooou birogratic ca la nato 
uau o dau atât de tare toate femeile s-aplaude-n drum spre penitenciare
nu știu ce pare ți-am zis din strofa trecută nu e ceea ce pare tu ia calul și mută-l
e sâmbătă seara sunt singur așteptarea doare adevărul doare totul doare
e doar o poezie n-o lua-n serios e doar o poezie n-o lua-n serios e doar o poezie n-o lua-n serios ar fi ca și cum ai aduna tot ce găsești pe jos

calcar

ca o cicatrice-n aprilie mă trezesc și nu știu cine sunt
îmi iau avânt dar n-ajung prea departe 
proștii absoluți afară de pe marte
viața-i o carte ce te faci când nu știi să citești 
viața-i un povestitor tu nu știi să povestești 
viața-i o gaură nu se vede prin ea
ești atât de departe că-ncepe să doară
sunete stricate mă strigă sunete stricate m-aud
unde o să dormi la noapte cred că o să dormi pe drum 
imposibil de cumpărat muzică-i o insulă
de la etajul de deapra auzeam un bărbat 
un hipopotam rătăcit în oraș
acum pleci mie ce-o să-mi lași
îți las urmele mele de pași
pentru atunci când n-o să mai știi ce să faci
și-o trompetă la care să nu poți cânta
așa a fost toată viața mea departe de ea
se stinge lumina amfetamina cu-o voce ușoară 
până-n runda finală piele și os ce vrea să-mi mai ceară
lupta finală cobain încă zboară
tu nu tu nu mă găsești mâncare de pești naum ce vorbești
poezie curată mâini la o parte mâine poate așa îți spui mereu

vrei să fii în locul meu
ploaia cade și n-o simt
încă pot să mă mai mint
cerul miroase-a absint
coapse gloanțe și ficați 
de ce dai când nu mai ai 
strivit de un evantai 
nu e ceea ce credeai 
nu e ceea ce sperai
e mult mai bine