bolnav, îmi car patul în spinare spunând
n-am murit
nu am murit încă
sunt atâtea locuri pe care nu le-am văzut
şi nu le-am auzit
nostalgia nu e un păcat atât de mare
mă tem tot mai mult să folosesc numele oamenilor în versurile mele
urăsc ameninţările/moartea
e o treabă personală/de
câteva zile urăsc Egiptul
pentru că nu pot să mi-l explic/urăsc
singurătatea pentru că nu ştie nimic despre mine/pe
Dumnezeu am învăţat să nu-l urăsc
bolnav, îmi car patul pe umeri spunând
n-am murit
nu am murit încă
nimeni nu râde înapoia mea,
nimeni nu-mi dă o mână de ajutor
bolnav, îmi car visele spunând
nu vreau să te mai văd
nici pe tine
nici pe tine/pe
Dumnezeu am învăţat să nu-l urăsc
bolnav, îmi car patul pe braţe spunand
moartea mea mă priveşte pe mine
şi numai pe mine
rostogoliţi-vă de durere
moartea mea mă priveşte pe mine
şi numai pe mine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu