zi de zi primesc sute, mii de scrisori ale poeţilor
din toată lumea
toţi îmi cer cu înverşunare un teren al lor, o insulă cu apă curată,
arbori, păsări fără nicio aripă frântă şi pământ roditor.
dar oare vom avea loc cu toţii, se întreabă aceştia într-un glas(?)
dar oare vom ştii să scriem cu o singură mână?
dar cine ştie câte vom avea de îndurat, aici, singuri.
cu vorbe alese îi amân de fiecare dată
încă puţin, încă puţin
aşa au murit câţiva dintre ei, aşteptând.
aşa s-au născut alţii, urlându-şi drepturile.
să scriem; topuri întregi, biblioteci ticsite cu versuri
închinate oricui, absolut oricui ştie să le citească
să nu ne mai oprim niciodată.
prea multă poezie, îmi spun
prea multe iubiri pe jumătate
prea mulţi ochi aşteptând lumina
prea mulţi Dumnezei ce nu ştiu să ţină capul plecat.
gata insula?
când ne-mbarcăm?
avem toate cele de trebuinţă
când plecăm?
cu vorbe alese îi amân de fiecare dată
incă puţin, încă puţin
stau pe la uşi, pe la ferestre
doar-doar am să ies, doar-doar au să-mi facă de petrecanie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu