şi eu aş vrea să te văd
aş vrea să mergem mâine la o cafea
pe la trei, dacă poţi
oare cine-ar fi fost în stare să intre în adâncul acestei corăbii ce
la un moment dat vom uita totul
tot atunci, am constatat, se stricase liftul, a trebuit să coborâm pe scări
pe cine păcălesc, arborii sunt mai frumoşi ca oamenii
obişnuiţi, dar eu am rămas în afară, dar eu am rămas în rai
peste câteva săptămâni mă simţeam..
peste câteva săptămâni mă simţeam singur
într-o dimineaţă, s-ar spune, ca toate celelalte, am amuţit
cireşi şi tot felul de alţi pomi pe care
îi plantase cineva inaite să apar eu
nu mai avem poante, nu mai avem halate albe, nu mai avem batiste
medicamentele se termină înainte de ploaia de la prânz
temperaturile o iau razna ca atunci când vrei să pleci la munte
eu nu mai plec niciodată
ultima dată mi-am rupt o aripă.
frica de durere
asta-i o altă strofă.
am uitat să iau hainele de la uscat.
o să dea laptele în foc
sau poate crezi că ştii totul
se-ntoarse pe partea cu sărutul, tresari uşor, deşi ştia că va fi văzut, deşi ştia că va fi vânat
nu mai dormise de...
scriem scrisori pe care nu le semnează nimeni
iubirea e ca poezia asta stând într-un picior, pe care n-o poate ţine nimeni de mână
la patinuar nu mai era nimeni
la capul patului nu mai era nimeni
aici se făcea că se stinge lumina.
nu, povestea asta se vrea altfel.
ai citit cântăreaţa cheală?
sunt o fereastră cu braţele întinse spre înăuntru
un colţ de pâine, un colţ de pătură
n-ai o cameră liberă? nu mai pot merge atât de mult prin ploaia asta acidă
nu uita semnul de carne
ca în ziua de crăciun, când toate uşile se-nchid înainte de ora nouăsprezece
eu ştiu dac-am să pot?
cine aşteaptă pe cine?
peştii nu se lasă prinşi de cine nu trebuie
vânătorii nu mi-au plăcut niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu