Se lasă seara pentru ultima dată în gangul blestemelor.
ridica-te, hai acasă,
acadele
flori şi multă,
multă căldură.
Bună dimineaţa sau plecaţi o dată de-aici
nu vă vom face niciun rău
plecaţi
plecaţi
să nu vă mai văd
să nu vă mai aud
plecaţi de la uşa mea
ochii-mi sunt bătrâni, nu vor să mai vadă sclipirile niciunui suflet
ce-a uitat să se mai întoarcă.
Două andrele mă fixează în fiecare dimineaţă.
le privesc numărând două la stânga, două la dreapta.
am mai scăpat o dată, sfârşitul
sau-cum-o-ţi-vrea-voi-să-l numiţi,
ştiţi nu-i face bine să vă mai vadă în faţa uşii.
Plecaţi, plecaţi, iar rândurile acestea târzii se înghit pe sine,
ca un ghemotoc de mămăligă fierbinte,
când toţi credeau c-ai să te sfârşeşti,
când toţi credeau c-ai să te mai naşti o dată.
când naivitatea sau simţul răspunderii duceau o luptă mută înăuntrul stomacului.
Iar aţi venit?
şi râde.
aşa râde moartea aşteptând în sufletul bolnavului.
aşa râdem noi sperând, sfârşiţi de puteri,
la măcar o privire din partea
morţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu