Râd printre dinţi
Cât de multe puzzle-uri false au intrat în ţară după '90
Câţi proşti şi-au dat şi ultimul bănuţ pe nişte făcături care nu se potriveau niciodată.
Şi stăteai nopţile să pui piesă cu piesă
Într-un conglomerat inventat, mincinos, neadevărat.
Ce păcat: am primit directive de la Uniunea Scriitorilor să nu mai înjurăm în poeme.
Ce păcat: eu n-am făcut asta niciodată până acum.
Nu-i nimic: le spunem despre cum ne place nouă aceeaşi femeie,
Pe care n-o pot citi decât rareori, dar o pot vedea cu o plăcere demonică.
Pentru că seamănă cu...
Toată lumea seamănă cu...
Ce poveste!
Asemeni puzzle-urilor din strofa-ntâi.
Asemeni ţie înainte să te cunosc.
Nu-i nimic.
Le spunem despre cum o să dau eu lovitura,
Despre buchetele alea enorme de flori
Şi despre cum nu-l pot citi pe Othello.
Nu mă vor mai primi nicăieri, dar nici asta nu ştiu dacă priveşte pe cineva.
Nu, poemul ăsta nu-i despre tine.
Poemul ăsta nu urăşte pe nimeni.
Poemul ăsta, ca multe altele, -ale mele, ori ale altora,-
Nu vrea să spună absolut
Nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu