Tocuri...

Parcă două corzi vor

să mă învie.

Parcă vor sa-mi spună ceva..

despre tine.

Am să le-ascut.

Le întreb, le întreb cât pot.

Le caut, le cânt, le-ngrop.

Le uit, le uit, le uit, le uit.

Te vad și-acum atât simplă și frumoasă.

Pleoapele pline de nevoi,

Ah, ce dorințe-mi cască..

În cerul gurii mele stropi

De dragoste epuizată.

Cuvinte.. roi ce-n buze-mi crapă,

Sperând să capete o nouă viață,

Ca cea pe care ți-a promis-o atunci

Când încă mai traia.

Revăd obsesiv ultima dimineață,

Ultim nor.

Mi-atât de dor de ploaia de pe coridor,

De rochia roșu-toreador.

De fluturi, voci, de noi,

Fără averse de noroi.

Ești femeia ce aleargă zori

Vrând să prindă, parcă,

O scară imaginară spre secretul ei - cocorii de-astă vară

Ce m-or urmări până la urmatoarea moarte,

Când voi fi prea bătrân

Sau prea neștiutor

Să mă mai doară.

Dar ține minte: inimile-au fost furate.

Vânate de pioni pierduți de tine ce așteaptă

Secarea văii sparte-n care aș fi ramas

Oricum.

Ce vrei?!

Te caută-n fiecare barcă de salvare.

O boare nouă să separe

Sufletul clar de brațe rugatoare,

De temple străvechi..

Ridică-ți umerii și lasă-te purtat

De soare, de idei...

Parcă te vad și-acum în tocul ușii ei,

Copil pierdut,

Condamnat..

Să se roage la zei.