Te-am regăsit în colț de bar,
Stăteai într-un palton prelung, cu nasturi mari
Și cu un singur buzunar
În care pot să jur c-aș fi-ncăput și eu
Și înc-o jumatat’ din lumea din bazar
Ce spiona fără rușine
O viață de cuplu hoinar.
Te pregătisei de septembrie,
De friguri,
De dureri ce niciodată nu dispar,
Fără să verși o lacrimă măcar
În vântul ce m-a arătat.
Mi-ai aruncat atunci privirea ta
Dar mi-ai strigat ca nu sunt vrednic s-o păstrez;
Am fost forțat să mă feresc,
Să mă ascund, să fiu călcat
De copite de cai și capete de păsări dinspre vest
Căci n-aș fi meritat să văd pământ și cer
Și să cunosc din nou ce am lăsat.
Au insistat netemător,
Mi se parea ciudat,
Nu mai știam de-au fost și ei în vis,
De m-au strigat să-mi spună că mă iartă.
Ceream inert să fiu fixat întru pieire
Sau alungat pe un tăram spre nicăieri,
C-ai așteptat s-apar în ochii ce se tem decât de mine
Și n-am venit.
Am preferat să mor în liniștea mea,
În nezgomotul meu,
Deși aș fi putut face mai mult,
Deși s-ar fi putut schimba decorul
Micului palat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu