Nimeni nu știe ce zi e sâmbătă

Hai să ne cunoaștem într-un sfarsit

De săptămână.

Hai să fim cei mai buni prieteni

Pentru o zi,

Dar totuși să ne vorbim cu "dumneavoastră".

Eu să-ți spun de ea,

Tu de el,

Apoi să mă asiguri că amandoi ne-au iertat.

Să-mi spui ce ai mai făcut,

Dar mai ales ce nu ai reușit să faci încă.

Să-mi prezinți succint viața ta,

Apoi să-ncepi să râzi, gândind câți alții

Au mai încasat-o, probabil, în același fel.

(Gândind că poți da oricui câteva lectii despre statornicie și onestitate în cuplu)

Ai să râzi de puțina memorie ce ți-a mai rămas,

Admițând că nici nu-ți mai amintești când a început totul.

Sau când s-a terminat totul...

Cu memoria o dată pierdută,

Sau împrumutată zeului cu nume de libertate,

Poți face orice!

Poti desena pe pereți,

Poți scrie poeme despre beție trecătorilor,

Te poți plimba fără haine.

Apusul are darul de a ne lua mințile.

Așa că ne vom lua rămas bun, jurând ca vom locui amândoi

În cate-o scoică, la mare.

Poate-ntr-o vară mă vor găsi pe mine sau pe tine.

Le vom cânta despre votcă, și valuri, și vieți, și sorți.

Ne vor cânta și ei,

Dar ne vor uita la prima chemare a orașului

Ce n-a auzit nici de scoici, nici de beții, nici de apusuri hipnotice.

Apusul are darul de a ne lua mințile,

Pentru a ni le da-napoi, mai curate sau mai noi,

În urmatoarea dimineață.

Pentru că nimeni nu știe ce zi e sâmbătă...

E ciudat, ai sa-mi spui:

"Nu te voi întreba nimic.

Eu nu țin minte zilele de naștere ale oamenilor."

E ciudat, am sa-ți spun:

"Nici eu nu țin."

Am îmbătrânit

Ne-am demodat,

Ne-am învechit.

În era în care totul se plătește,

Ideile noastre despre iubire pot fi împrumutate pe nimic.

"Uite, iubita mea discretă,

Acum ne pot gasi foarte ușor,

În fiece particulă de praf,

De zbor,

De praf

De cretă."

--

Doi ori trei fac... trei trecători fără haine...