triunghiul

și inspirația s-a dus ca un sturz ca un ursc ca o stea în cădere

s-a dus ca un autobuz dincolo de plumbuita dincolo

de limita mea stângă și de limita mea dreaptă

și nu mă mai strigă și n-o mai chem

nu tu ocheade nu tu mese-n familie nu tu reproșuri și critică

nu tu aia nu tu aia

aici nu mai ai ce să cauți

și așa e - nu mai aveam, acolo nimeni nu se mai ocupa cu căutatul

fiecare-și udă florile cum știe fiecare e grădinar pe barba lui dacă are barbă

și-apoi în acvarii stau doar copiii eu eram un fel de nu știu exact ce căutând

o casă cu camere mari mari

un soare porționat un cântec atunci când

dacă am văzut că nu se mai poate și nu se mai poate am plecat

dintr-un punct a într-un oarecare punct b

e și-o bucurie și-o urmă de suferință dar mă uitam doar cu ochiul drept și îmi aminteam tot ce nu voiam să mai știu

pe câmpul de luptă zice

pe câmpul de luptă nu mai rămâne nimeni

și deși toți fugeau era plin de bălți de sânge în care înota nimeni

se salutau bărbații în semn de te văd în semn de sunt ca tine

și asta era

și ăștia eram cântăream viața cu încetinitorul știind

că altcineva stabilește unitățile de măsură și n-avem decât să ne aliem sau să credem că vom câștiga omorând totul în jur

apoi plânși vom găsi o profesie onorabilă care ne va învăța să fim smeriți

și să primim loviturile cu demnitate

să facem ce vedem că e de făcut fără zgomote