trec peste cei cărora li se pare că vor muri cu un camion aproape stricat, albastru
ei nu strigă nu spun nimic dar țin ochii deschiși
sunt deja câteva luni
din când în când cineva fuge din cuib de-adevăratelea
în serile cu suporteri arzând
cad picuri mari peste oraș ostașii cad ca frunzele când plouă am capul plin de mine, nu am loc să mă scufund sau să trec cerul plin de rouă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu