nevasta poetului scrie mult mai bine mult mai plin
asta o știm și o știe și ea și totuși nu o privește
plin și atotcuprinzător
oare de ce bărbații nu au încredere în ei
poate pentru că știu că ei au furat focul ei au dat din măr
ei nu știu să strângă în brațe ci doar să fie strânși
e, lasă că ne venim noi în fire, orice ar însemna asta
și o să vezi cum călărim cum mușcăm din toate
cum clădim cu căldură
dromaderul omul
vulpea și tot ce are aripi
așa mă încuraja numai el știa de unde să luăm cele necesare vieții
așa c-a decis să ne spună și nouă
ziua în amiaza mare
pentru că deși ne despărțea o catedră, asta era doar o convenție
nu se știe cine crapă primul și de ce așa că hai să-ncingem o petrecere
și nimeni nu ne știa
iar când a plecat am făcut liniște și am uitat că nu-mi plac mormântările
și m-am dus, dar nu l-am privit altundeva decât în mine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu