pesemne peretele exterior se spărsese
aveam de mers acum mult mai mult pe un drum care ducea nicăieri
dar ce cântece și ce tamburine ne-au stat pe la urechi și câte îmbrățișări ne-au încălzit piepturile
numai câțiva dintre noi știu
cad picuri mari peste oraș ostașii cad ca frunzele când plouă am capul plin de mine, nu am loc să mă scufund sau să trec cerul plin de rouă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu