ioana goana

e bine că prea deveneam prieteni ce e bine nu e bine ce nu-i bine nu ne treb'ie
ce e mult strică ca un pahar de sticlă pe care l-ai scăpat și-acum toată strada țipă 
ca uitatu' pă geam ca uitatu-n nu-mai-am ca uitatu-n lumea-a treia ca uitatu-n ochi adam 
ca poezia ziua ca zina și maria și trufia liturghia tot ce are sens nu vezi îmi învii caligrafia 
departe ca valul retras ca malul exact ca pepenii la coadă hanibal nu 
mă întrerupe că scot colți de melc degeaba să mă vadă ca un munte ca-n fântână cade bana 
ca o prăjitură ca un zar găurit ca o galaxie mică de ce ești atât de trist
ca o ceașcă toarta ruptă ca o fată dor de ducă ca o haină desfăcută
ca un cadilac cu pană da nu d-aia pana zboară aurel vlaicu îmi moare mic-u'
atâta prietenie îmi ajunge toata saptamana întinde mâna acolo unde-ncepe luna ne-ntâlnim baicului colț cu șaguna 
trăi-mi-ar cuvintele vorbesc adevărat dimineața-ajung acasă noaptea iar devin bărbat 
ambalate-n cazinou prinse cu-n garou moro ca e rându nostru-acuma da nu-i rând din ăla nou
continuarea o scriu eu în altă parte că tu nu mai stai demult prinsă la aparate 
fiecare strofa lui vene sparte amărui noapte bună fată brună ca sfârșitu' sau ca infinitu' lui