ioana goana

e bine că prea deveneam prieteni ce e bine nu e bine ce nu-i bine nu ne treb'ie
ce e mult strică ca un pahar de sticlă pe care l-ai scăpat și-acum toată strada țipă 
ca uitatu' pă geam ca uitatu-n nu-mai-am ca uitatu-n lumea-a treia ca uitatu-n ochi adam 
ca poezia ziua ca zina și maria și trufia liturghia tot ce are sens nu vezi îmi învii caligrafia 
departe ca valul retras ca malul exact ca pepenii la coadă hanibal nu 
mă întrerupe că scot colți de melc degeaba să mă vadă ca un munte ca-n fântână cade bana 
ca o prăjitură ca un zar găurit ca o galaxie mică de ce ești atât de trist
ca o ceașcă toarta ruptă ca o fată dor de ducă ca o haină desfăcută
ca un cadilac cu pană da nu d-aia pana zboară aurel vlaicu îmi moare mic-u'
atâta prietenie îmi ajunge toata saptamana întinde mâna acolo unde-ncepe luna ne-ntâlnim baicului colț cu șaguna 
trăi-mi-ar cuvintele vorbesc adevărat dimineața-ajung acasă noaptea iar devin bărbat 
ambalate-n cazinou prinse cu-n garou moro ca e rându nostru-acuma da nu-i rând din ăla nou
continuarea o scriu eu în altă parte că tu nu mai stai demult prinsă la aparate 
fiecare strofa lui vene sparte amărui noapte bună fată brună ca sfârșitu' sau ca infinitu' lui

namaste

de câteva nopți un cal tânăr mă lovește cu copitele în piept
spune lasă-mă liber pleacă de unde ai venit 
iar eu cad cu respirația întretăiată cred c-am să mor
zeci de imagini mi se rotesc în fața ochilor și copitele rămân înăuntrul meu 
iar și iar 
calul pleacă lăsându-mă acolo, pe pământ

dar mă ridic îl prind din urmă sau 
mi se pare că îl prind din urmă
îl leg și îl aduc înapoi
cade trist
nimic mai trist decât un cal căzând din picioare
dar el nu mă aude spunând asta 
respiră greu apoi se ridică iar în patru picioare și mă lovește și mai puternic
cad cu respirația întretăiată 
cred c-am să mor

sper ca într-o bună zi să redevenim
prieteni