Era undeva în miezul lui Noiembrie
Ninsoarea ne era dincolo de glezne, undeva aproape de genunchi
Mâncam pâine caldă, casa noastră era acum în siguranţă, erai
şi tu acolo.
"Peştele de la cap se-mpute", îmi spuse cineva dându-şi duhul
Pe un altul mai bun.
În fântâna asta nu zace niciun peşte şi totuşi se mai scriu poezii
de dragoste.
Picasso nu mai ştie să-şi scrie bine numele -
S-au terminat vopselele pe anul ăsta, îi zise
"N-ai decât să-ţi imaginezi altceva."
De pildă?
Anul ăsta va fi unul bun
Am poftă de nuci, stomacul meu e mai gol ca niciodată.
Irina învaţă înotul că mai apoi să se poată apuca
De pescuit.
Irina învaţă zborul că mai apoi să se poată arunca
De la fereastra apartamentului mamei ei,
Deşi ştie că apa e apa, peştii sunt peşti, pe când oamenii
Sunt altceva.
Era undeva în apropierea lui Decembrie,
Ninsoarea ne era dincolo de genunchi, dincolo de brâu,
Undeva aproape de gât, undeva aproape de cap, undeva aproape de inimă,
Florile sperau să nu se mai nască niciodată.
Eu sperăm să nu mai pot să scriu,
Dar visul ăsta...
"A fost ora şapte.
Bună dimineaţa."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu