Poate mâine...

Poate de mâine voi fi nou.

Poate copilul din cavou mă va primi lângă obiectele aduse de-un Craciun…

Uitat, sau mult prea vechi, sau ‘mprumutat de la vecini,

Ce-n veci n-au dat niciun cadou,

Ce-n veci n-au vrut să știe că există.

Întreabă de-un bilet de tren, doar dus,

Făr’ să le spună că ar vrea să se întoarc-acasă;

Îl vor purta pe norul ce-l vor scoate din comun,

Inconștienți și ignoranți și indolenți, cum le e pasul,

Iar el îi va privi ca pe străinul veșnic repetent,

Ce n-a știut decât să-i fure locul său.

Loc al copilului cel vechi dintr-un cavou,

Ce viu intră în viețile de pe panou

Făr’ a spera la un semnal sonor,

Căci regula era s-aștepte oaspeții cu mâinile curate.

Poate stiloul va scuipa numai cuvinte noi,

Din cele mai frumoase,

Și nu-mi va mai păta hârtia ce o scot dintr-un trecut,

Fiindcă pe ciorne vechi nu știu să scriu...

Încerc, mototolesc, arunc,

Încep să obosesc.