Cum ar fi să visezi că ai murit?
Cum ar fi să visezi că ai trăit tot ce-ai avut de trăit?
O să aștepți un asfințit?
O să trăiești ce n-ai trăit?
O să iubești ce n-ai iubit?
O să ucizi?
De ce mă plângeți?
De ce plângeți?
De ce mă plângeți?
Eu o să plec acum…
Vreau să-mi iau rămas bun de la voi
V-aș ruga să vă amintiti de mine în zilele cu ploi…
(Eu nu v-am uitat)
Viața ta e curcubeu fără culori
Viața ta e moartea netrăită a copilului din flori.
Viața ta s-a dus, a capitulat.
Viata ta e zmeul de hârtie înaltat spre cerul ei…
Sufletul tău e mort și trupul tău e mort și el
Acum le poți zări printr-un crenel.
Grabeste-te!
Noaptea-l îndeamnă spre castel.
Cu pas sfios pe coridor
Deschide uși, ferestre, deschide zbor
Se va lăsa purtat de valul lin
Pentru ca totul se va darama într-un suspin de domnișoară
Ce va muri și ea…
Pereții vor ceda încet
Ferestrele iți vor cânta uitarea
În turnul-felinar ești numai tu și marea
Ce-ți va cere s-o săruți
Și-ți va spune limpede când o să mori.
“Crezi că creezi?
Așteaptă miezul nopții și-ai să vezi…”
Acum te îndrepți spre lumea nouă ce-o visezi
Spre lumea noua ce tu o creezi
Spre o coală pală ce duce prea departe
De unde cu regret vei afla ca n-ai să poți să te întorci.
De ce?
Pai nu ai unde…
Nimeni nu te așteaptă
Nimeni n-o să te crească-ntr-un ghiveci de floare
Nimeni nu o să-ți spele tălpile tale murdare
Nimeni n-o să te poarte prin livezi…
Funii verzi sunt pe tavanul tău cu vise
Funii vezi, te vor purta pe culmile încinse
Funii verzi sunt pe tavanul tău cu vise
Funii vezi, funii verzi, funii vezi, funii verzi și vechi dorințe.
(”Ai incredere
Și o s-o regasești!”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu