Pledez vinovat

Primește-mă în pomul tău

Păzește-mă acum când rodul tău a înegrit.

În Copacul tău prematur înflorit cu flori de stea,

Din care ne-am hrănit printr-un consemn

Ce-avea s-aducă pacea-n valea plângerii,

Să liniștească ape din cascada mea ce îți răpește îngerii,

Ca un nonsens ce fuge-n pas divers

Între vietile noastre de cușcă.

Pledez vinovat!

Ca un soldat roman ce ne hrănește cu otet

Și ne împunge-n coasta,

Vrand sa ne-ngenuncheze-n fața firii,

Menirii primite în aceeași zi prin pulbere de pușcă.

Grabește-te că toate crengile-i se rup,

Fugind de sub picioarele noii lumi acoperite cu petale

Culese de cei ce se opresc pentru o gură de viață,

Pentru un aer nou..

Uitând de timp, de norme,

De vorbe prinse cu garou.

De o decizie luată,

De o depresie călcată de tălpile fine,

Ce spun că le pasă,

Țesând în fugă un tablou ce-avea să ne înfrunte iar.

Să ne pună la zidul ce-n zadar

Ne cere socoteala greșelilor

Scăldate-ntr-un pahar.