Duhul bun

Tot alb, tot alb, tot alb, mă înec în alb,

O să-mi dau duhul aici…

Duhul meu e în lampta ta acum.

Nu trebuie decât să-l chemi.

Nu trebuie decât să-i spui o poveste.

Iți va da timid, asemeni mie, vestea cea bună.

Veți călători, veți copilări, vă veți împrieteni.

El e un fel de eu.

Un fel de noi taiat pe jumatate.

Un spirit liber ce ține predici despre libertate fină,

Despre cortina ta roșie,

Despre o clapă dilatata-n alb,

Despre arcuș..

Veți dormi adânc, veți da naștere unui prunc cu suflet sănătos,

Cu ochi prea cunoscuți și gură pe care n-au s-o poată coase.

Va umbla ca un pofet prin case,

Prin scoarțe grase vrând să lase acele umbre să se întrevadă,

Să vadă și ei tot așa cum vede cel ce propovăduiește pace.

Asa sa fie caci eu trebuie sa-nchei..

Să duc sacoșele pline cu lacrimi acre de la zei.

Să ma lasați în pacea mea.

În albul meu spitalicesc..

Munți de sare vă vor ghida

Și totul va fi așa cum vă spun.

El e al tău stăpân.

Nu simte ură, dar nici iubire nu simte încă,

El i-o unealtă tristă ce sapă în izvoarele memoriei noi..

Caută și el răspunsuri,

Caută (și el) ce căutam și noi.

Suntem poeme uitate de vreme,

Scrise de mâini de culori diferite,

Degete degerate ce au renascut

Ca sa scrie.

Eu…eu vreau să-ți uit tot alfabetul.

Și vreau să mă ierți…

Mai căutăm? Mai vrei?

Eu nu mai pot. Eu vreau să-not în albul meu,

Să fiu o clipă singur, să nu mai poți tu să mă vezi,

Dar nu aș vrea sa plec.

Pot fi o slugă bună..

(La-la-la-la.....la-la-la-la.....La-la-la-la.....la-la-la-la....)