rap1

băieţii plâng noaptea să nu se vadă 
nu ai pic de încredere în tine, animal de pradă 
te-ascunzi ridicol, îngerii se dau pe balustradă
plictisiţi să te mai apere
salina asta-i mare ştiu 
înoată oxigenul e tot mai aproape

la mine poezia se-aude, se vede
pierde-te pe urmele mele 
azi plouă
eu mor puţin, tot ce rămâne las vouă 
am o turmă de oi şi un laborator deschis pe nouă 

nu m-a mai strâns nimeni atât de repede
viața pe trepte, greșelile mi le repet cu atenție 
ru încă fuge pe străduțele inimii mele
ce favele proaste, împușcă-te-n cap, soldatule

nu-mi mai scrie din ploaie, că mă vindeci
cinci la un leu, abține-te
ține-te bine pe umerii mei 
urmează potopul cu aromă de vinete

în gura lupului e răcoare
pastelul ăsta viu mă face om din floare și respir
și țip și râd și parcă anotimpul trece-ncet
ascunde-mă în tine ca într-un sertar, încă aștept

în fiat

uneori fierbi in mămăliga ca să uiți 
scuipă tot 
poemele despre așteptare
femeile care vad altceva
altceva ca o mitralieră mult prea mare 
pentru mâinile tale 
mult prea mare pentru pieptul ăsta al meu 

n-o sa mai rămână nimic până la apelul de dimineață
cui îi pasă
colonelul o să zică 
v-am zis io bă boilor că ăștia e din ăia cu sinuciderea
idioților
tâmpiților
cu voi îmi mănânc io zilele, mă?

examenele 
scările de bloc din care ies și intră în același timp 
foști iubiți ai aceleași femei care iubește viața
lovindu-se umăr în umăr
fără să spună îmi pare rău asta e acum e rândul meu
ai vrea să înghiți toate astea și să fierbi 
să te trezești vorba ei într-o lume mai bună

dar patul tău de acasă e tot ce ai 
știi asta
poeziile sunt triste
știi asta
mie-mi place de tine dar nu știu să spun asta decât în scris
ce bălegar de casă mai e și asta
să mă ierte să te ierte să ne ierte
a bătut ora patru 
ce ușor e să scrii ce greu e să trăiești 

paunii încă mă mai privesc în ochi 
și eu râd
și ei se plimbă târându-și coada colorată pe jos
pentru că ei au altfel de vise
pentru că pe ei nu-i supără nimeni

17 octombrie
2013
paralel cu strada conștiinței colț cu pasărea phoenix

6 octombrie, aproape bucurești

şi ştiu că nu e nimic de zis când iubeşti aşa cum iubeşti tu
ca un soldat în permisie
dezertor cu tancul cu pisica cu sutienul roşu pe după gât
mitraliera încărcată să tragă în oricine se băgă în povestea asta

eşti nebun
nebun nebun dar dragostea n-a ucis pe nimeni 
totul-e-dragoste
eu, cuvintele tale părinteşti haina mea cu funingine

n-am nicio obligaţie faţă de nimeni şi totuşi mă trezesc dimineaţa 
cu gândul la voi 
şi nu e mai bine din cauza voastră
e bine pentru că e bine 

mi-a fost frică de-ntâlnirea asta 
nu ştiu cum să-ţi zic 
ca de o partidă de vânatoare-n care nu ştii dac-o să-mpuști ceva

prostule
asta nu e o vânătoare
tu nu eşti un vânător
iar animalele ar trebui să rămână în pădure
sau la noi acasă

de azi o să poţi să-mi spui şi mie 
tot ce simţi 
tot ce ştii tu despre viaţa 
dacă plouă, îmi deschid aripile şi stăm toţi sub aripile mele
dacă ninge, vă deschideţi şi voi câte-o aripă

tușul ăsta e moale
am un nod viu undeva în stomac aştept
îmbrăţişarea aia a ta
mai departe fie ce ne e dat

o să ducem totul cu ochii plini de dragoste
cu inimile noastre de soldaţi
totul începe azi
şi acum
şi data viitoare
şi în noiembriele ăla în care eraţi amândoi mici şi cuminţi şi mă-ntrebai dac-am mai înregistrat ceva

când vrei tu 
sau
ai dreptul să fii supărat
ești vulgară 
mulțumesc pentru citatul din
vii la proiecție, da?
ne vedem la bucurești
câți ani ai tu?
am vrut să las o urmă
ți-am închis telefonul și l-am trântit pentru prima dată deși era al altcuiva
ai ochi albaștri ca ai mei 
îmi pare bine să te văd

6 octombrie, aproape bucurești
voi faceți ca totul să fie mai ușor 
posibil 
în cea mai bună dintre lumi 

fără voi aș fi o bucată de cărbune
cu voi sunt o bucată de cărbune

care râde

a fi sau a nu fi în camera cu jucării

încerc să scriu 
să-mi reintru în ritm
să le demonstrez tuturor că prin mine încă mai curge 
poezia  
dar aud coborând pe stradă un grup de bărbaţi cântând
şi-mi dau seama instant: am stat prea mult în camera asta-n formă de con 
unde soarele pătrunde doar atunci când dorm, dinadins
notele se distorsionează
femeile nu mai ştiu să plângă să urle să mă facă să plâng

până n-ajungi în stradă nu ştii cum e să n-ai
până nu se rupe ultima coasta 
ascultă-mă
aş putea să te mint dar nu

scrisesem o strofă mai bună decât toate celelalte
dar până la tipar s-a ales praful

mă gândesc la câţi alţii au trecut prin ploaia asta acidă
cu dureri poate mai mari decât ale mele
vise smulse aşa cum dai afară o măsea înainte de timp
motivând că oricum nu se mai putea face nimic

până n-ajungi în stradă nu ştii cum e să n-ai
până nu se rupe ultima coasta 
ascultă-mă
aş putea să te mint dar nu 

aici toate obiectele se strâng unele în altele
să se încălzească sau să se auto
distrugă
în fiecare zi dau afară nişte cadavre
sunt prea obosit să le-ngrop aşa că 
le las în stradă 
rugându-mă să nu le mai găsesc

dar ele ştiu drumul înapoi
acum îmi stau în ceafă nu mă lasă să scriu 
pierd cuvintele cele mai importante
unul scoate un pistol mă ameninţa
râd
îl încarcă
ar putea apăsa pe trăgaci în orice clipă şi
nimeni să mă apare
nimeni pentru care să merite 
să mor

pssst, ilinca

ignorăm moartea-mpreună 
curmă turma pierde-i urma 
matragună richter iarna 
uite-te în ochii mei 
pune arma jos arată-mi 
stelele de dinainte
scuip în sâni merg mai departe
nu mă știi pe dinafară
ancora nevieții arde cinsprezece ciori deasupra
alarma cu cine ține ceata în septembrie crapă
nu face bine la suflet dar unge-mă cu cerneala cel-mai-mult-albastră 
râzi 
centrul necredinței astăzi
țin cu moartea nu cu tine
nu pleca plecându-mi capul nu rezolv nimic și cred
că sfarșitul nu e mâine 
totu-i bine jur pe red

nu mai contează

pasăre ieșită din stol 
ești rebelă ai curaj până când cineva o să infigă o bucată de metal 
în pieptul tău moale
te iau în râs mult mai repede decât crezi
poate mâine sau poate
am luat punga cu gloanțe după mine
ce zici de asta?

mag. ziua în care

am murit nu are de a face cu tine
dar are ceva din 
m-am gândit că poate ai nevoie de un prieten sau
știi să joci șah sau 
în sfârșit plecăm de pe insula asta liniștește-te

totul va fi bine chiar dacă nu mai scrii poezii 
chiar dacă 
nu sună cine trebuie 

e greu pentru cei care nu au trecut prin serviciul militar
o mutație ciudată ca de sfânt îi cuprinde
în multe dintre nopțile în care ceilalți pot visa

poți sta unde vrei 
vrei sa mananci ceva?
te rog
pot să-ți pun eu haina în cuier, dacă vrei
poți să rămâi oricât

a început să plouă 
frica dispare
& totul e un pic mai ușor