într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul
arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce
alerg la 6 dimineața în întuneric știind că nu am unde să mă opresc
îngân fiecare plecare în fața căreia nu am voie să vorbesc
acvariul tatălui dimineața și încă am momente în care nu știu cine ești
realizezi în sfârșit - nimănui nu-i pasă că ai fost lăsat fără aripi
pentru că și ei au trecut prin asta
căzuți plin de tuș scrum apă murdară
nu au cum să întindă mâna către tine
sau să deschidă gura
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu