pe când ţie ţi se julise pielea
umerii pieptul
şi cine ştie
pe când ţi se ridica părul pe braţe
de nu mai ştiai în ce unghere să te ascunzi
tu te gândeai la Apolodor şi drumul de întoarcere către casă
uitând de maimuţica ce l-ar fi putut face fericit
de părinţii răuvoitori
uitând de tine pentru o clipă
suflarea transformându-se în suflare
lacrimile în lacrimi
pe când se întâmplau toate aceste
alţii strigau cât îi ţineau maxilarele
acelaşi program
aceleaşi poante
bune, dar aceleaşi
nu cred că mai vin şi anul ăsta
înoţi până la crucea de care vorbea prietena ta, Oana
te închini scoţând o mână dintre valuri
şi te întorci înapoi
numai inima ta ştie cum
fără să scoţi o singură vorbă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu