obloanele se închid pentru totdeauna
oamenii îşi numără greşelile înăuntru
singura femeie adună lacrimile într-o crăticioară
neştiind ce altceva mai e de făcut
sute de bărbaţi îi tăie calea
vor să le ghicească
pentru ultima dată
viitorul
sute de nopţi şi altceva nimic
în care-mi veţi trece pragul fără să ştiţi cine sunt
fără să ştiţi cine sunteţi
poezia-n care nu poţi spune-adevărul
nu pentru că nu te-ar lăsa inima
ci pentru că nu se poate
pentru că s-a terminat cu adevărul
acum înţeleg
părinte, fă cum vrea el, că ăsta te omoară
pentru ce să mă omoare
continuarea nu mai contează
acum înţeleg
fă cum şti sau ăsta te omoară
pentru ce să mă omoare
continuarea nici nu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu