în drumul spre acasă
am trecut de sute de ori peste mântuire
cu roţile personalului ce nu se mai lăsa dus
în ţara trenurilor de vârsta a treia
femeia se scutura apoi, întorcăndu-se la ale ei
la copii
la bărbatul ce nu cunoscuse teama de moarte
(uitând de neliniştile omului ce încercam să fiu)
aici a fost o biserică
clopotarul număra cuminţenia pe degetele de la o mână
nu mă privea
niciodată
probabil nu eram pregătit
am să mă întorc aşa cum
m-am întors şi până acum,
i-am spus
iarna trecuse neobişnuit de repede în anul acela
grâul părea să ne fi iertat
din celălalt capăt al pământului
aşteptam o picătură de ploaie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu