nu ştii dacă ochiul din faţa ta
e ochiul ei sau ochiul pierdut în sâmbăta aia
în care ţi-au descoperit ascunzătoarea dar nu-ţi ştiau numele
aşa câştigi de câteva săptămâni
exact ca-n povestea ciclopului
ce împrăştia virgule în fiecare colină
pentru femeile din vremea aceea
mă sperie gleznele dezgolite
(nimeni nu le poate face vreun rău)
sunt expresia cea mai apropiată de asemănarea cu Dumnezeu
poezia care ţine morţiş să se termine la versul patru
toţi suntem roţi
i-am spus prietenului meu la o răscruce de cale ferată
dau din colţ în colţ
Nichita a plecat pentru totdeauna
în oraş e linişte
razele se împart la bucată
nu mai vreau să te văd
şaisprezece treizeci - ora la care poeziile nu mai au nicio însemnătate
femeile - nicio putere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu