Stau pe o scenă împânzită cu chipuri ce nu mă cunosc.
Suspendate, deasupra mea îşi cântă prohodul câteva nevertebrate.
Stă praful pe scaune, căci pentru-acest spectacol nu sunt ochi, sunt suflete,
Iar păcătoşi ce-mi seamănă se-adună azi cu sutele.
Răniţi în războaie vin şi vin copii în faşe mari şi-n scutece.
Vin să îmi vadă spatele.
Coloanele ce se opresc din rotaţia lor o dată cu corul.
Întorc cuptorul cu pericolele lui spre voi.
Voi fi
Tot eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu