Întortocheate căi am scris pe un răvaş
Şi date-au fost la Sfinx.
S-a minunat, s-a stins acum.
Orice pasăre pe limba ei piere
Cu o floare nu se face primăvară
Vrabia mălai...
Am călătorit ţinându-ne, ca mereu, de-ncheieturi,
Pe spatele unui bondar african ce-avea mereu o poveste
Interesantă de spus.
Când era fericit, le repeta cu-atât talent, încât
Ni se păreau -şi chiar erau!- atât de noi!
În zilele triste le regăseam la fel, îl mângâiam pe umărul drept,
Îi spuneam noi o vorbă bună şi mergeam înainte.
Aşa am ajuns pe tărâmul făgăduinţei!
Apolodor era, în sfârşit, învăluit într-o simplitate tulburătoare.
Din Damasc se trimit mesaje S.O.S.,
Dar toate codurile se sparg în liniştea bondarului,
Mă-ntreb, l-au învăţat măcar două poveşti?
Iar noi, da, noi,
Noi ne-am urnit vreodată de pe loc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu