Mă sperii tot mai des şi-mi torn în cănile
Crăpate dor din tot trecutul meu.
Somnul va fi atât de lung,
Încât nimic din mână ei, nimic din ura mea..
Gândeşte-te aşa,
Dacă ne vom pierde pe mare,
Ştii, insulele-s pustii tot mai des
Şi tot mai multe-s plânsete.
Copiii - scâncete-n condei
Ţin să mă ţină ca pe un nebun.
Cămăşile de forţă-au nasturi,
Iubirile au plasturi,
Că le-am lovit.
Ai nişte vreascuri?
N-ai nevoie de martori.
Faci salturi mortale pentru ele,
Te-nţeleg, că stelele se văd şi dincolo de nori.
Şi sutele de vieţi se văd şi dincolo de noi.
Suflete vechi desfaci şi crezi că faci un bine.
Auzi? Cu mine trebuie să fii altfel.
Cu mine trebuie să pleci, ne vom întoarce-ntr-un târziu,
Vom rupe doar foi pământii şi ştiu
C-am s-o sfârşesc cu-n revolver şi oare
Cum e să pariezi totul pe-o carte de poveşti?
Cobor crezând că ştii să mă ridici,
Dar vin, n-am să mai plec,
N-am să mai ştiu că-mi eşti destul...
Suntem doar doi copii
Din flori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu