1. amin și polul

nietzsche
sfinții 
a douăsprezecea noapte
totulvafibine
mai scriem o poezie
închidem din nou ochii

ce nefast să te naști într-o zi de miercuri 
să ți se spună că o să trăiești cel puțin la fel de mult ca data trecută 
unu doi trei patru cinci șase șapte opt 
nemurirea râde pe la colțuri
hârtie antebraț avionul la roma
dă-ți masca jos andrei aici suntem doar noi 

cercuri până când lumea va părea un pic mai bună 
viața va merita trăită altfel 
maimuțele vor vorbi din nou 
femeia își va găsi bărbatul mort și nu numai
vocația de a nu-și mai aduce aminte

amin

7:06 mai apoi

nu dau vina pe poezie
pentru fiecare ceas în care mâna mea stângă şi ochiul meu drept
palma mea stângă şi ochiul meu
coliviile banca de vis-a-vis

fără preluare fonetică o repulsie destul de urâtă fațădetot și
aici se naşte poezia
(nimeni nu mă crede)
patefon stricat ești tu, eleonora
de ce-ţi baţi joc de zilele tale

mi-e dor de tine
probabil pentru că e dimineață
probabil

îți las asta
etotceam