numărul patru

trompetele se aud în oraş
caii nu mai asculta de nimeni
am mai trecut un prag
poezia de dinainte şi de după gâtul girafei
arzând
febră patruzeci şi nimeni nu mă mai întreabă
de ce pun cuvântul ăla acolo şi cuvântul celălalt
dincolo
pentru că uneori iubesc

pentru că nu v-am minţit niciodată
vânători trişti
cu rucsacul atârnând în spinare
aşteptând coarnele ultimului cerb carpatin din pădurea asta
în care nu mai ştim
cum am intrat

pentru că deşi nu mă crezi
am o pereche de aripi
pe care le folosesc oricând am chef
dizolvi praful ăla
şi te uiţi în ochii cui trebuie
călătoria asta a început demult/ dar

dacă eşti prost,
promit să te lăsăm în prima prăpastie
şi să plecăm ca şi cum nimic
nu s-ar fi întâmplat pentru că de fapt
nici nu s-a întâmplat
mare lucru.

poemul de duminică, pe la prânz

Voi fi liber
într-o dimineaţă ca asta
fără să ştie nimeni
fără ca eu să ştiu
eu nouă ani
tu cinci
numărăm picurii de rouă strigând
suntem
în afara oricărui pericol

requiem

ce se întâmplă cu oamenii
dar cu păsările, ce se întâmplă
cine ne va conduce în călătoria aceasta
cine ne va da ceva de mâncare şi ne va arăta de unde să luăm apă proaspătă de băut
cine ne va spune noapte bună şi cine va anunţa răsăritul

ce se întâmplă cu oamenii
dar cu păsările, ce se întâmplă
cine ne va conduce în călătoria aceasta

ce se întâmplă cu oamenii
dar cu păsările, ce se întâmplă
cine ne va da ceva de mâncare

ce se întâmplă cu oamenii
dar cu păsările, ce se întâmplă

Happiness is a Warm Gun

ţi-ai imaginat vreodată omule
că salvarea ta se poate afla într-o cutie cu vechituri?
raiul promis
femeia
cea mai importantă femeie
abel care să-ţi spună iar
ştiu că te doare

ieri cineva stătea în genunchi la porţile raiului
şi plângea spunând
n-am să mai ajung niciodată acasă
sunt atât de departe
am să mor alergând
şi nimeni nu are să se îngrijească
de mine

porţile erau deschise
omul nu mai vedea nimic acum
din cauza plânsului ce nu se mai oprea

E2

copilul omului mă întreabă de ce-a venit pe lume
dau din umeri şi-i întind nişte pâine/ îi spun mănâncă
ai să te faci mare
şi-ai să te poţi lupta cu oricine-ţi va sta înainte

el mesteca ştiind că nu vom izbândi
1 + 1 = 1, ţine să-mi aducă aminte
corabia pe care nu am avut-o niciodată
acum plâng şi copilul omului nu mă mai poate ajuta
nu ne spunem nimic
rugăciunile cele noi ar putea...

ajunşi la capătul cercului
şi pământul se umple de rinoceri
unde să-i aşezăm pe toţi
iar cu oamenii cum rămâne

cu oamenii
da, cu oamenii
mă întreb de ce-au venit aici oamenii
locul ăsta a apărut pentru cu totul altceva
asta ştiu sigur
sigur.

E.

scăpare căutăm cu toţii
vertebrate şi nevertebrate
tigri balene
delfini fără simţul auzului
girafe pierdute de acasă

scăpare căutăm cu toţii,
oricât de mult aş vrea nu mai ştiu să cânt nicio notă
îmi legăn capul la stânga
îmi legăn capul la dreapta
sperând la o pală de vânt

o bucată de hârtie, vă rog
să ne luăm rămas bun de la noi înşine
nisipul din minţile noastre
ascultând ploaia
şi maşinile
să plecăm

sărim de la balcon
stăm la primul etaj nu vom păţi nimic
promit
am să-ţi citesc o poezie
la-la-la-la-la-la-la
zmeul cu mâinile libere
mă strigă pe nume

zmeule
nu te pot auzi

totul e nou

totul e nou
nu mă mai trezesc dimineaţa
sar peste micul dejun
nu mai deschid nicio fereastră
nu-mi mai plac cearşafurile albe şi cheile ce deschid orice uşă
culoarea semaforului se schimbă
aud tot felul de sunete de pe coridor
aşa se nasc copiii
îl va chema Tudor pentru o vreme
acasă îl va aştepta mereu cineva.

totul e bine când se termină

totul e bine când se termină
poeziei îi e dor de mine/ eu
nu am nevoie de poezie
cumpăr TIDE în cantităţi industriale
scriu pe toţi pereţii U.A.T.-ului
"Domnul fie cu tine"

câmpuri întregi dispar noapte de noapte
iar noi nu avem nici măcar o dovadă
o vară de neuitat în care nimeni
nu păţeşte nimic.

Consemn

oamenii nu s-au născut încă
deşi au învăţat să planteze flori de toate culorile
sori artificiali
iubiri imposibile
despărţiri

v. încă mai părăseşte sala de curs
fără ca nimeni să înţeleagă importanţa
unei revolte adevărate poate
pentru că nu au văzut una până azi
azi e vineri

e ziua în care ştiu că oamenii
nu s-au născut încă
sar într-un picior
fără să-mi pese
şi traversez neregulamentar

nu salut pe nimeni
sunt străinul din faţa ta
anul ăsta n-am să mai cânt de ziua mea
am auzit că nu e bine
am auzit că e mai bine să tac
şi să mă gândesc
la sufletul meu ce nu încetează să semene
cu un arbore

nu mă crezi?
citeşte-l pe nichita stănescu.