cam aşa

stăteam pe colac
abia aşteptând să pot fugi
ca-n reclama aia la Bergenbier
când ăla nu vede marele gol
care, fie vorba-ntre noi doi, nici măcar nu există

patru-cinci poesii îmi fluturau
în carne
abia aşteptam să ajung în cameră
să repar stiloul primit de la bunica
şi să scriu

sau să iau un creion
un pix cu bilă
un dermatograf
un cărbune
o-bucata-de-cretă roşie
sau o pană de corb
unghia lui bacovia
să pun mâna pe telefon şi să sun muzele

glumesc.
eu-te-iubesc-numai-pe-tine

am sărit de pe colacul care-mi va aduce mereu aminte de tine
-când îl vom schimba, vom lua unul exact-la-fel
mama
o să fie de-acord-

poesiile erau deja
acolo

una mi-a zis:
dacă era colac de salvare, n-ar mai fi plecat
ce bine-ar fi fost, zice poesia de lângă
iar eu umblu prin oraşul ăsta de care mă tem
cu buzunarele descusute
fără să-mi pese de viaţă
sau de femei gonflabile
de mâncare-rapidă sau urşi panda