Am ucis fiecare furtună; acum e, într-adevăr, linişte

acum nu mai poţi spune nimănui
secretul tău nu mai seamănă cu nimic din adevărurile cu care se hrănesc oamenii
trebuiesc ocrotiţi
zborul nu se învaţă cu una-cu două
la fel şi mersul pe bicicletă

dormi?
aş vrea să-ţi mai spun că ştiu cum stau lucrurile
cu sau fără adevăr, parcă doare la fel
cu sau fără sunetul mării spargandu-se de ea însăşi
cu sau fără îndrăznelile mele mici

nu-ţi cer să înţelegi
nu vreau să se întâmple nimic
totuşi, sufletul vrea să iasă
dac-aş fi studiat medicina, ţi-aş fi descris traseul exact
vrea cu tot dinadinsul, iar eu nu ştiu cum să împiedic toate cele ce par că sunt

nu mi-e frică
nu mi-e ruşine
trăiesc ştiind că o dată şi-o dată firul
are să se deşire sau
aşa ceva
să nu mai sari niciodată de-acolo


aş putea să spun orice acum
poezia mea se încăpăţânează să fie un pui de tigru
gata-gata să ia lumea între degete

aş putea să-mi astup dinţii la fiecare cuvânt
despre dragoste
nu mă încumet însă a încerca nici măcar o variantă

uneori viaţa se reduce la
aş vrea să pot face ceva pentru tine
închizi ochii şi speri ca la un moment dat lucrul asta

să
se şi
întâmple