Condamnat al războiului de rezistență,
Prefer să las să crească laurii în altă parte.
În tot există-un adevăr,
În fiecare inimă există-o carte.
Iar cel mai bine e că musafiru-i nepoftit,
Apare-n prag, e hotărât și stă o vreme priponit.
Îți cere apoi rapid să îl poftești la masă.
O mână-ntinzi prietenos, cealaltă mână nu te lasă...
Mă-ntreabă cum o fi cu el...
Nu știu.
Nu pot să știu.
De ce mi-o ceri?
Nevoia ta, ștergându-și ochii-nvinețiți
Ne e ca un străin.
Într-un final, nu mi-aș dori decât
Să te ridici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu