Vătămare...

Condamnat al războiului de rezistență,

Prefer să las să crească laurii în altă parte.

În tot există-un adevăr,

În fiecare inimă există-o carte.

Iar cel mai bine e că musafiru-i nepoftit,

Apare-n prag, e hotărât și stă o vreme priponit.

Îți cere apoi rapid să îl poftești la masă.

O mână-ntinzi prietenos, cealaltă mână nu te lasă...

Mă-ntreabă cum o fi cu el...

Nu știu.

Nu pot să știu.

De ce mi-o ceri?

Nevoia ta, ștergându-și ochii-nvinețiți

Ne e ca un străin.

Într-un final, nu mi-aș dori decât

Să te ridici...