Prafuri albastre pentru viaţă,
Cronometru a celor ce iarna gheaţă se numesc
Şi o întoarcere la chinul mut.
La gurile cusute dintru început...
Ales aproape neştiut, în lipsa de dovezi, de clarităţi, de dimineţi-livezi,
În lipsa a ceea ce trebuie să vezi
Ca să respiri.
Dar am trăit alimentaţi din tuburi cu substanţe tari,
N-am vrut să ne lăsăm luaţi.
Se pare c-am rămas aici.
Se pare că suntem tot mici.
Se pare...că ni se pare.
În lipsă de noi, facut-am o lume ce-apasă
Pe coşul pieptului.
Cu fiecare zi cerinţa-i spusa tot mai hotărat,
Cu limba-i arsă de-adevar.
Cu ochii-aproape scoşi,
Se cere exilat
În lumi fără de chei metalice din cer
Şi fără şanse pentru care să te rogi.
Nimic din ce-i urât nu-i greu.
Nimic din ce vedem aici nu-i opera vreunui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu