2013-2014

octombrie - proiectorul îmi dă emoții. la fel și ruxandra. vrea să mă protejeze. mă enervez.
noiembrie - paul e cel mai mare magician pe care-l cunosc. mi-e frică să nu pățească ceva. andreea e foarte frumoasă. vorbim. bem apă
decembrie - desenez mult. dedic. intrăm cu mașina în clădirea primăriei

ianuarie - cea mai frumoasă garsonieră în care am fost vreodată. dormim pe jos, râdem până rămânem fără aer, ne pictăm frunțile, mi-e rușine să o țin de mână
februarie - nu-mi găsesc locul, mă trezesc cu același gând în fiecare dimineață
martie - mă împrietenesc cu georgi. mergem la nemți, vedem stele. zice că nu mă mai duce acasă. o cred.
aprilie - mă scoate din cămin și mergem la singurul hotel din oraș, unde avem camera noastră
iunie - îl revăd pe po și tot atunci o cunosc pe livia. i se strică telefonul, așa că nu o mai pot găsi
septembrie - se întoarce andrei. îi fac cadou o brichetă care se strică după vreo două zile. zice să-mi fac un rost.
octombrie - cunosc o grupă de 30 de copii. vrem să facem un spectacol după micul prinț
noiembrie - votez
decembrie - moș crăciun e aici. sunt 5 ani de când am cunoscut-o pe b. zăpada are peste 70 cm.

#

douămiicinșpeanulneputințeimeledevreopatrugaraîngerilordecapitați
garaașteptărilorproasteșiacadourilorcaresesurpă
plânsetelemăcelaruluicevreaoțigarăcasărămânăviu
singurcaspațiulatucicândastronauțiirămânînurmă

ana și alfabetul

a.

aș putea să urlu câine cu rabie
lăsat singur pe străzile bucureștilor
care și ele 
și străzile 
latră 
acum ori niciodată scapă 
de mărul evei 
deschide umbrela și mergi mai departe 
în prima biserică în primul stâlp de înaltă tensiune
că acolo se odihnesc păsările și sfinții și tot acolo
și tot de acolo
îmi umezesc creionul chimic pe vârful limbii și scriu 
un manifest pe care nici măcar eu nu-l mai înțeleg
aș putea sigur că aș putea
dar aleg să rămân aici 
credincios și umil nebun murdar
circulinconștienților la două străzi și jumătate
de cel ce sun
t


b. 

să mori pă budă 
un clișeu împuțit, zisecristi
bă, nu te mai băga-n poeziile tale
nu fi bolnav
un 
clișeu împuțit
poemul femeilor cu simțul răspunderii
dar dacă intri-n prima budă și rămâi acolo o vreme
singur
o să-ți dai seama cât de rușinoasă e moartea
sau o să te târăști victorios pentru că tu nu vrei 
nu azi
tragi apa pentru că n-o s-o tragă nimeni altcineva
aprinzi o lumânare un led
îți aduci aminte că nu știi să cânți la orgă și 
ești totuși tu 
singurul premiu adevărat
arma se descarca
dar viața ta merge mai departe lângă un alt semafor
culorile se schimbă tristă ciclicitate
nu uita
ai scăpat din budă te îndrepți către bulevard
spune-le ceva folositor oamenilor 
sau cineva o să te zboare de pe planșeta asta
hai gata


c.

orice se naște dintr-o lipsă
lipsă mănâncă


d. 

ce rost are să scrii poezie
să împroști tristețe 
dintr-un avion de jucărie
peste câmpul ăsta cu balene
si-la-bi-seș-te
bănescu știu că trăiești


e. 

din comoditate începi cu cartea de versuri
apoi scrii și tu 
continui așa pentru că poezia e prea greu de luat la răspundere
cine să ia la răspundere poezia
continui așa și cu fetele care nu au rămas în stradă
ești obosit pui capul pe  
îți dai seama că ești nimic
filosofii s-ar bucura 
nușitu
nici bucătar nici porcar nici militar nici salvamar
aviator pinguin la cercul polar
ana karenina


f. 

îți lungești picioarele până în cameramea
crezând c-o să te văd
nu te văd
faci câteva cercuri
apoi te întorci la singurătatea ta
cea mai mare și mai frumoasă dintre singurătăți


g. 

cum să cenzurezi un poem de dragoste
cum să fi mai prost decât tine însuți
cum să nu aștepți
cum să uiți
cum să nu uiți


h.

cel mai straniu e că ceea ce contează nu încape aici sau în altă parte
viața poate mult mai mult decât a apucat poezia să vadă


i. 

îți dai seama că e greu și te sperii și te ascunzi
și te sperii din nou
apoi cine știe 
îți vine să râzi te împrietenești cu gunoierele că și ele e oameni 
nu glumesc 
ce faci, venus?
ce se fac, culeg stele pentru


j. 

calul de căpătat nu se caută la dinți 
buturuga mică răstoarnă carul mare
bate fierul 
cu o floare nu se face
cine se trezește de dimineață
aproape că-mi aduc aminte cine sunt
frica gesturilor friabile
proștii ca mine se lasă mângâiați și totuși
știu cuvinte pe care mai apoi le caut în dicționar 
ele înseamnă exact ceea ce credeam că înseamnă 
închid ochii și mă îngrozesc de câte ori trece ceva extraordinar pe lângă tine și tu
unde ești
unde ești 
unde ești
und


k.

karl marx
chintă roială
kilogram
crocodil copcă cerul crede 

l.

aici 
chiar aici

m.

somnul vine încet 
eu, din respect pentru tine voi dormi pe coridor
unde patru pitici îmi vor ține trena


n. 

alfabetul ăsta nu se mai termină pentru că încă nu

o.

ți-am spus că te iubesc

p.

accidentele sunt accidente

q. 

ia-ți un hamster și roagă-l să strice el roata 
pentru tine
veți fi libe
ri


litera de după litera q.

r.

s.

ș.

t.

tot eu

u.

uranus 
să moară mă-ta
ce frumos e să scrii pe pânză

v.

vulnerabil ca o culme peste care stau homarii 

w.

x.

y.

z.

Albia de dincolo de râu

E ciudat cum aleargă oamenii după sens. După o fărâmă de ceva-nu-știu-ce. Și dup-aia te trezești gândac și nu știi ce să faci cu atâtea perechi de picioare. Sau aripi. Sau morții lor. 

Fusese simpatic la Timișoara, chiar dac-am fost măgar uneori. Precum știi, bărbatul trebuie să fie măgar măcar o dată pe zi. Altfel, ceva se diluează și rămâne și mai singur. Și mai copil. E frumos să nu știi ce e dincolo. Dar nu știm nici ce e dincoace de dincolo. Nimic nu știm. 

Voiam să mergem la nu știu ce film și-am greșit ziua. Am fost cam contra-cronometru atunci. E greu uneori, vezi tu, viața are regulile ei, altele decât cele ale scrisului sau mai știu eu ce. Mi-ar plăcea să nu-nțelegi nimic, dar mi-e că tot o să prinzi tu câte ceva într-o plasă de fluturi. Ai prins fluturi când erai mică? Să nu-i prinzi. Să-i lași acolo. Că și fluturii are suflet. Și aripi. Ceea ce noi nu prea. Ceea ce te pune pe gânduri. Ceea ce nu rezolvă problema. 

Și totuși poți să zici câteodată ceva frumos și norii se fac ceva mai altfel. Cât să-i vezi printr-un singur ochi. Te prețuiesc mult, iar asta o poate confirma orice prof neoligofren care-a predat când eram amândoi acolo. În fond, și măgarii sunt animalele lui Dumnezeu. Știu că nu le prea ai cu astea. Nici eu. Nici cu trezitul dimineața. Nici cu dus gunoiul. Poate d-asta-mi place să scriu. Că n-am mai dus gunoiul demult. 

Undeva în Africa există un trib. Și-n tribul ăsta trăiesc și femei și bărbați. Și copii. Și e soare. Iar când nu e soare, plouă. Iar când nu plouă... înțelegi? Undeva în Africa există un trib. Și-n tribul ăsta trăiesc și femei și bărbați. Iar când plouă se deschide ceva deasupra lor și totul e mai ușor. Nu-nțelegi.

Voiam să mergem la nu știu ce film și-am greșit ziua. Am fost cam contra-cronometru atunci. Poeziile înseamnă ceva numai pe hârtie. Și-n tribul din Africa de care-ți ziceam. Și zilele trec una după alta. Și mereu se întâmplă ceva. Chiar dacă oamenii cred că nu se întâmplă nimic. Mereu plouă un pic mai mult și tribul are și mai multă apă. Și gândacul se obișnuiește cu sine. Iar cărțile se scriu din ce în ce mai ușor. Poveștile se spun o singură dată. Poștașul o să primească o bicicletă nouă. El știe asta. 

Arcul bate 2:20. Suntem tot aici. E ciudat cum aleargă oamenii după sens.