cinste

crezi că am uitat dar nu prefer să stau aici și să scriu 
să mă încec în suc de mere și amidon 
fix o sută de vizualizări pentru poemele celei mai triste fetițe de pe pământ
ba nu celei mai neiubite
neînțelese
necuprinse
și exact de acolo de unde te aștepți să curgă apă
nu curge
și exact de acolo de unde te aștepți să apară femeia
apare altceva
îngân la fel ca ceilalți
nu pot la fel ca ceilalți 
apoi mă trezesc fac de două ori înonjurul pământului
salut tribul meu preferat poate mă opresc să admir viața împreună cu ei 
zâmbesc fericit ca-n ziua aia când nu găseai loc de parcare
ai lovit bordura iar eu am mișcat paharul cu apă 
ca să se vadă că am trecut pe acolo 
văd chipuri care nu sunt ale tale
picioare încălțate provocator dar tu nu te superi ești înțelegătoare
știu și eu că dincolo de asta se află puțină suferință 
câteva lovituri 
câteva vorbe cu o să o iau de la început pot și singură
să învingem balaurul
și el o să fie înțelegător știind că oamenii încă mai au nevoie să câștige pentru a fi fericiți
dar poate în după masa asta o să înțelegem totul fără să uităm
o să trecem mai des prin africa
o să zâmbim ca și cum e singurul gest pe care știm să-l facem bine
promisiunile dinăuntrul poeziilor devin realitate
viața e aici pentru noi am primit deja tot ce puteam primi 
ne scăldăm în ape incerte nu călătorim îndeajuns nu credem îndeajuns
dar ceva ne ține aici probabil lui dumnezeu îi plac jocurile 
nu se teme pentru noi/ să nu ne temem la rândul 
nostru

Albia de dincolo de râu

E ciudat cum aleargă oamenii după sens. După o fărâmă de ceva-nu-știu-ce. Și dup-aia te trezești gândac și nu știi ce să faci cu atâtea perechi de picioare. Sau aripi. Sau morții lor. 

Fusese simpatic la Timișoara, chiar dac-am fost măgar uneori. Precum știi, bărbatul trebuie să fie măgar măcar o dată pe zi. Altfel, ceva se diluează și rămâne și mai singur. Și mai copil. E frumos să nu știi ce e dincolo. Dar nu știm nici ce e dincoace de dincolo. Nimic nu știm. 

Voiam să mergem la nu știu ce film și-am greșit ziua. Am fost cam contra-cronometru atunci. E greu uneori, vezi tu, viața are regulile ei, altele decât cele ale scrisului sau mai știu eu ce. Mi-ar plăcea să nu-nțelegi nimic, dar mi-e că tot o să prinzi tu câte ceva într-o plasă de fluturi. Ai prins fluturi când erai mică? Să nu-i prinzi. Să-i lași acolo. Că și fluturii are suflet. Și aripi. Ceea ce noi nu prea. Ceea ce te pune pe gânduri. Ceea ce nu rezolvă problema. 

Și totuși poți să zici câteodată ceva frumos și norii se fac ceva mai altfel. Cât să-i vezi printr-un singur ochi. Te prețuiesc mult, iar asta o poate confirma orice prof neoligofren care-a predat când eram amândoi acolo. În fond, și măgarii sunt animalele lui Dumnezeu. Știu că nu le prea ai cu astea. Nici eu. Nici cu trezitul dimineața. Nici cu dus gunoiul. Poate d-asta-mi place să scriu. Că n-am mai dus gunoiul demult. 

Undeva în Africa există un trib. Și-n tribul ăsta trăiesc și femei și bărbați. Și copii. Și e soare. Iar când nu e soare, plouă. Iar când nu plouă... înțelegi? Undeva în Africa există un trib. Și-n tribul ăsta trăiesc și femei și bărbați. Iar când plouă se deschide ceva deasupra lor și totul e mai ușor. Nu-nțelegi.

Voiam să mergem la nu știu ce film și-am greșit ziua. Am fost cam contra-cronometru atunci. Poeziile înseamnă ceva numai pe hârtie. Și-n tribul din Africa de care-ți ziceam. Și zilele trec una după alta. Și mereu se întâmplă ceva. Chiar dacă oamenii cred că nu se întâmplă nimic. Mereu plouă un pic mai mult și tribul are și mai multă apă. Și gândacul se obișnuiește cu sine. Iar cărțile se scriu din ce în ce mai ușor. Poveștile se spun o singură dată. Poștașul o să primească o bicicletă nouă. El știe asta. 

Arcul bate 2:20. Suntem tot aici. E ciudat cum aleargă oamenii după sens.