marți, 17 mai 2011

Poem şoptit despre Nora

toată lumea îi scrie la un moment dat
câte un poem
Norei
încă îmi e ruşine la gândul că/
prima oară când m-am întâlnit cu ea
nici măcar nu ştiam cine e 


Probabil că nici măcar nu trebuie
şi toată povestioara asta e asemeni unui melc ce
şi-a uitat cochilia atunci când,
despărţindu-se de iubita lui,
a fost nevoit să-şi ia straiele
şi să plece.
  
Mi-e dor de omul-credinţă
ca de mine însumi în ziua de după judecată
Adam şi Eva aruncaţi pe pământ
din acelaşi motiv.
încălţaţi sau nu  
păcătoşi sau nu/singuri-sau-altceva
  
Toată lumea îi scrie la un moment dat
câte un poem
Norei
încă îi i-e ruşine la gândul că/
prima oară când m-am întâlnit cu ea
nici măcar nu ştia cine sunt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

empty

sunt un templu plin de carii sunt un medic care cară pelerina ploaia ochii am fost zidul și lumina treci peste treci peste pod animalul aște...