Pagini

marți, 17 mai 2011

Poem şoptit despre Nora

toată lumea îi scrie la un moment dat
câte un poem
Norei
încă îmi e ruşine la gândul că/
prima oară când m-am întâlnit cu ea
nici măcar nu ştiam cine e 


Probabil că nici măcar nu trebuie
şi toată povestioara asta e asemeni unui melc ce
şi-a uitat cochilia atunci când,
despărţindu-se de iubita lui,
a fost nevoit să-şi ia straiele
şi să plece.
  
Mi-e dor de omul-credinţă
ca de mine însumi în ziua de după judecată
Adam şi Eva aruncaţi pe pământ
din acelaşi motiv.
încălţaţi sau nu  
păcătoşi sau nu/singuri-sau-altceva
  
Toată lumea îi scrie la un moment dat
câte un poem
Norei
încă îi i-e ruşine la gândul că/
prima oară când m-am întâlnit cu ea
nici măcar nu ştia cine sunt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

houghton

cad picuri mari peste oraș ostașii cad ca frunzele când plouă  am capul plin de mine, nu am loc să mă scufund sau să trec cerul plin de rouă...