D.

De unde încep toate astea şi unde

se termină

şi un copil poate să vadă mai limpede în clipe

ca cele pe care le-am trăim, fără să ştim, fără să fim,  

fără să vrem, fără să.  

  

De unde încep toate astea şi unde

se termină

unii oameni zâmbesc pentru că aşa le e firea

eu zâmbesc pentru că aşa mi s-a spus

diferenţa e acolo unde o cauţi cu fruntea

şi nu cu mâinile

  

Şi nimeni n-are cum să fi spus povestea mai frumos

decât tine

Nodul şi multiplii acestuia

Nordul şi urmaşii cu nume mari

Să nu se termine

Să nu se

Să nu

  

Am mai sfârşit aşa zeci de rânduri

Zeci de oameni  

de rând

de bine

de pus pe rană

Poezia e vânataia cui trebuie.

Să mă iertaţi, am cules din flori ce nu erau ale mele.

  

Să mă rugaţi

Am să dau ruga voastră mai departe

Ai auzit de îngerul ăla care.

Şi n-a mai găsit drumul spre transă.

Ce-ar fi să turnăm puţin busuioc peste poeziile mele?

Ce-ar fi să turnăm puţin busuioc peste poeziile

  

Mâine seară ne vedem iar

Cine întârzie, întârzie

Cine nu, nu!

Popas

să ne oprim

şi să dăm cărţile pe faţă

să ne privim direct în ochi  

să tăiem franjuri toate conjuncţiile acestea în patru colţuri

  

trebuie să mai scriu unu'  

unu' şi gata

promit

şi te las cu toată  

tevatura asta a mea

cu poeziile.  

ştiu că nu-ţi place,

dar e ultimul 

  

ordinea

nu contează

nici în iubire

nici în viaţă

nici în tine

nici în cutiuţele în care se odihnesc fluturii.  

  

cei albaştri au adormit de mult

dansezi?

să nu mă calci c-am să mă evapor

mâine nu ne vedem  

războiul

nasturii  

vom mai vedea.  

  

pete de vin pe podea

cine ştie de când

cine ştie de unde

acum soarele

acum luna

ce rost are să fii o statuie dacă oricum  

n-ai să stai unde vrei tu.

  

  

Mihai nu plânge niciodată

Poem şoptit despre Nora

toată lumea îi scrie la un moment dat

câte un poem

Norei

încă îmi e ruşine la gândul că/

prima oară când m-am întâlnit cu ea

nici măcar nu ştiam cine e 

Probabil că nici măcar nu trebuie

şi toată povestioara asta e asemeni unui melc ce

şi-a uitat cochilia atunci când,

despărţindu-se de iubita lui,

a fost nevoit să-şi ia straiele

şi să plece.

  

Mi-e dor de omul-credinţă

ca de mine însumi în ziua de după judecată

Adam şi Eva aruncaţi pe pământ

din acelaşi motiv.

încălţaţi sau nu  

păcătoşi sau nu/singuri-sau-altceva

  

Toată lumea îi scrie la un moment dat

câte un poem

Norei

încă îi i-e ruşine la gândul că/

prima oară când m-am întâlnit cu ea

nici măcar nu ştia cine sunt.

primul poem despre Nora

dacă nebunie nu e, poezie nu e,  

zise Nora.

dacă dragoste nu e, nimic nu.

/  

şi exact în ritmul ăsta alergăm  

unii în palmele celorlalţi

nemaştiind de când şi de ce

cum anume şi pentru cine ne-am dat ultima noastră suflare.

  

întrebările esenţiale

răspunsurile gravate cu grijă în vârful capului

va veni o zi în care totul are să se oprească  

şi viaţa

şi moartea

şi mâinile ce se află acolo

vor şti cum trebuie procedat.  

  

o iubim pe Nora aşa cum

ne iubim pe noi înşine

/

Kundera şi sfinţii  

Iluminarea vine o dată pe zi

  

pe zi ce trece suntem tot mai bolnavi,  

dar nimeni nu dă semne c-ar vrea să moară.

cineva trebuie să citească.

/

Alexandre Dumas Fiul

în căutarea tărâmului pierdut.

cineva trebuie, cu orice preţ,

cineva trebuie

3D

ai ieşit din viaţa mea ca o maşină lovindu-se

de un parapet din plastelină ce

nu ar fi putut să susţină nimic.

nici măcar pe mine.

parapetul eram  

eu sau

cel puţin aşa mi-aş fi dorit

o zi proastă sau

în oraşul ăsta în fiecare zi se plantează câte o bancă

poeziile mele conţin mereu câte o conjuncţie şi se repetă

pentru că poate atât pot eu să v-arăt

sfârşitul nu-i aici, dar hai  

să ne imaginăm că de azi nu mai putem face

nimic

  

aşa se scriu poeziile

curcubeele

schimbarea care nu ştie să vină înainte de ora 9

părinţii ţipă, se ceartă, nu-şi mai dau rând şi plâng unul

în sufletul altuia.

o să-i dăm o mamă de bătaie - îşi zic

îi dăm pe dracu - corectându-se

  

ai ieşit din viaţa mea ca o maşină lovindu-se

rostogolindu-se

migrenele nu mor niciodată.

tu

îţi mai aduci aminte cum ne-am cunoscut?

şi dacă mă străduiesc puţin

începe să doară.

/

ceva dinăuntrul meu îmi spune opreşte-te,

nebunule!

nebunule!

eşti nebun?!

  

da' de unde atât de multă bunătate?

îţi doresc să-mi coşi toate rănile/poeţii

nu se supără niciodată şi niciodată nu vorbesc

în numele lor.

şi niciodată nu vorbesc când trebuie.

când trebuie?

iar dacă pleci, eu când trebuie să-mi jur uitare?

eu când trebuie să-mi jur neputinţă?

eu când trebuie să încep a scrie

de-adevăratelea?

  

e ca atunci când ai citi ceva şi nimic

nu te mulţumeşte

ca atunci când ai toate cărţile pământului şi

nu deschizi nici măcar

o carte.

prăvălindu-te afară din ceruri

ai uitat o parte din cărţile tale acolo, iar acum

trebuie să inventezi altele?

trebuie să minţi, dar nimeni nu are a face cu toată povestea.

  

priveşte partea plină a vaporului

grădina dinăuntrul grădinii

moartea aduce râsul  

râsul aduce râsul  

plânsul te aduce pe tine

pe tine nu ştiu cine te-a adus, nu ştiu cine a comandat răpirea asta

peştii piranha trăiesc cât să-ţi rogi îngerul

să vină să-ţi spună o poveste.

  

a, încă ceva,  

îngerii nu mai au voie să spună nicio poveste

dumnezeu nu mai are voie să radă de nimeni

dac-aş ştii să scriu mai frumos aş scăpa de căluşul pe care mi l-aţi pus

dar ne împrietenim cum nu se poate mai repede

aşa e-n viaţă

te obişnuieşti

iar dacă nu ştii să te obişnuieşti, te va învăţa cineva la un moment

dat

iar după toată lupta asta cu tine

o dată obinuit

o să mori

  

iar după asta

cineva o să-şi amintească de tine

poştaşul nu sună niciodată de două ori  

iubeşte sau aruncă-te, dracului, în prăpastia asta care suferă

de singurătate.

DO Diez

Kant nu greşeşte niciodată.  

  

Acum

Acul

Abdică

Agonizând

Chemarea

  

Adevărul

cu  

A mare

îţi spune că oricum nu ai nicio şansă

Medicament pentru uitarea ta sunt rândurile scrise

de păsări ce sosesc în oraş scuturându-se

alergând,

ţopăind într-un singur picior.

Pentru-atunci-când-nu-mai-ştii-să-aştepţi

mai sus decât albastrul cerului

nu e nimic  

mai susură-o fântână îngânând ceva  

am vândut urechile oamenilor

fântâna noastră a rămas singură  

  

străin de tine

trecătorile importante ale vieţii  

viermi de mătase aduşi în conştiinţa  

umanităţii  

tacâmuri noi pentru dragostea asta nouă  

  

mă întorc mai târziu, să nu m-aştepţi  

să dormi  

şi urşii  

şi şerpii  

şi pomii făgăduinţei se vor apleca la picioarele tale

  

acum  

când pare să se lumineze de ziuă

gândul tău tremurând, animalul-care-seamănă-perfect-cu

fă-ţi loc în sine

va veni cineva

  

fă-ţi loc în mine

s-ar putea să mor în curând

nu e o ameninţare

nu ştiu cui vorbesc acum  

numele meu e o minciună uşoară

  

de ce trebuie  

să existe adevăr acolo unde

de ce trebuie să existe lumină acolo unde

de ce trebuie să se facă mâine înainte ca eu sa spun DA,  

vreau cu toată inima mea de om să se facă

  

şi să fie  

mâine

poemul de azi

pornind pe căi necurate, la un moment dat, cineva, va vedea

lumea asta ticsită cu dreptăţi de tot felul  

(cu femei de tot felul la care nu poţi să ajungi niciodată)  

ca alergând în urma unui vis cu mult fum  

să nu mai amintim de Cioran  

stau în capul patului, simt cele câteva oase care mi-au mai rămas

îmi vine să scriu  

cu literă mare  

  

Cine Ştie Când Dracu O Să Ne Mai Vedem  

de parcă trebuie să-ţi stea cineva-n calea lactee  

de parcă trebuie să rămână mereu ceva la care

să te gândeşti  

ceva de rumegat  

ceva pentru zilele de duminică

  

Închid ochii şi mă văd într-o casă mare -alta decât a mea-

am îmbătrânit teribil  

miroase a mine - probabil am rămas singur  

probabil aşa am fost dintotdeauna

Să nu fim pesimişti - a mai rămas puţină

mâncare

(a mai rămas puţină dorinţă)

a mai rămas puţină moarte  

  

Scrisorile de "pleacă o dată!" sau "cine eşti dumneata?"

mă fac să simt că trăiesc  

nu ştiu pentru ce

am în cerul gurii o senzaţie cum că toată viaţa mea am fost un  

fricos

un pungaş ce se întoarce mereu cu mâna goală

  

  

  

Unde-mi sunt ochelarii?!

Acrobaţii de bun rămas...

Ultima ta noapte în oraşul ăsta  

Provincie pare să fie un substantiv şi nimic

mai mult/şi nimic mai puţin

Dragoste - un dezertor de mâna a doua

  

Bărbaţi cu feţele acoperite escaladează calădirile şi deopotrivă

sufletul meu

Căutând milităreşte, cameră după cameră

fereastră după fereastră

  

Nu eşti nicăieri - străduţe închise pentru totdeauna,

mâna mea în mâna greşită

Iuda e acum în corpul altei femei ce stă cu noi la masă  

până târziu

  

Nu mai fac niciodată cadouri,

nici jurăminte

Mă aplec spre credinţa cât să te mai văd

o singură dată

  

Ultima ta noapte în oraşul ăsta -

fereastră după fereastră

Căutând milităreşte, -cameră după cameră-

sufletul meu

(Bărbaţi cu feţele acoperite escaladează caladirile şi deopotrivă)

  

Şi nu ne-am mai văzut

niciodată

Ard/ şi încă îmi aştept

judecata.

Scăpare

am dormit aşa de mult c-acum m-a lovit  

poezia

ca un bumerang în moalele tâmplelor

  

tomnatic strig lui Sorescu

şi lui Nichita - voi, scăpaţi-mă

azi ai nota patru - stai jos

  

viaţa cu bune şi cu raiul ei cât un clipit de porumbel

ajuns acolo niciodată din întâmplare

gravitaţia e dovada tuturor lucrurilor

  

şi ce să mai spui când s-au spus, deja, atât de puţine

şi cerul pare să nu mai ajungă tuturor

dar poate totu-i o iluzie

  

dar poate cine suntem noi  

să dăm cu inima în masă, să ţipăm  

pentru o piruetă pe piciorul stâng.  

  

aici ne vom opri şi anul viitor

sperăm să nu uitaţi de noi  

speranţa e şi ea un camarad

  

  

  

de nădejde

Cu umor, din nou, despre poeţi

noi, poeţii, cei care nu păşim niciodată cu piciorul gol

noi, poeţii, cei care-am fost dintru-nceput aici

noi, poeţii, cei pentru care va rugaţi,  

vă mulţumim.

/

  

iubit conducător, iubită mamă

iubiţi ascultători, cei ce citiţi

iubite, voi, femeile din viaţa într-o doară

va mulţumim şi vouă şi ne dăruim  

/

hai, am glumit, şi Eminescu-a zis-o pe-aia cu "a mă-tii"

şi nimeni nu l-a pus la zid   

şi Toparceanu-a zis şi toţi au zis-o într-o seară, aşa că  

nu vă mai feriţi

/

  

adică ce atâta mascaradă

şi pentru ce s-o înghiţim şi pentru câtă vreme, oare

o normă, două norme - feminin

de-aici încolo, să ne zboare.  

/  

şi ia mai da-te la o parte de pe covorul roşu

că nu tu-l iei acasă,  

la spălat

/

şi spune ce-ai de spus atunci când ţi se dă cuvântul

că nu suntem în piaţă ori la  târg

poet nătâng cu buzele umflate, cu inima făcută purice

lăsat să moară pe pământ

Oare-cât-costă-un-pachet-de-Kent? sau Schimbarea la faţa locului

ţi-am explicat

aşa e cu poeziile

ţi-am explicat, poţi să le citeşti cum vrei tu.

tu nu-nţelegi, poezia ta e din alte cârciumi

mai fericite

poezia ta

poezia   

  

de jur împrejur

de jur împrejurul cui

corzilele mele vocale se schimbă după ploaie

jur că n-am să mai plec neanunţat

sunt la câţiva metri de tine

accidentele se petrec în după-amiezi  

pentru că aşa vrea Dumnezeu  

  

să dea Dumnezeu

sau  

când ne-o fi mai rău  

aşa să ne fie

sau de ce plictisesc rândurile mele

da' ce credeţi voi

că poezia nu oboseşte niciodată?

  

niciodată să nu spui niciodată.  

niciodată să nu termini înainte de vreme

pentru că cine ştie

cunoaşte

pentru că cine se trezeşte departe

devreme ajunge

la destinaţie nu ne aşteaptă nimeni  

  

pesemne că n-am fost prea cuminţi,  

iar moş crăciun nu mai poate face nimic pentru noi

iarba umedă sau cum-se-poate-să-nu-te-mai-mulţumească-nimic

ai grijă cu cuvintele astea, ai

mare grijă, te-ai murdărit

erau pantofii cei noi/acum

ai să mergi desculţ.

o fi bine

o fi rău

o figură cunoscută îţi promite ca se va face bine

dar nu se va face

cancerul ne ştie pe de rost

parcă nu eu am scris asta

prietenul

anevoie

arbuşti

ginere

gnostic

să mori şi să nu.  

să nu.

nu!

opturi

vultur

vampă

vectov  

vezuviu

  

animalele plâng de la atâta frig şi tu pleci

ca într-o proză de...da' ce mai contează

când nimeni nu iubeşte pe nimeni  

când nimeni nu poate să-ţi spună când te-ai născut

când nimeni nu-i acolo dimineaţa să-ţi spună  

că s-a făcut, într-un sfârşit, dimineaţă.  

  

amuleta asta pe care o porţi amar împrejurul gâtului - nimeni  

nu ştie de unde şi cum a apărut

protestul sau

mă plouă

sau

nu am nevoie de niciun fel de umbrelă de data asta.  

  

asceţii ştiu ceva mai mult şi cu toate astea

cuburile nu ne ajută la nimic

şi cu toate astea nu ţi-am adus nicio poezie

pierde-mă în tine ca şi cum nimeni nu şi-ar da seama de dispariţia

mâinilor mele

ca şi cum eu te-aş fi rugat să mă faci praf de puşcă şi să mă înghiţi politicos

  

andromaca sau ce-mai-vor-oamenii-din-ziua-de

cutremurul i-atunci când stelele îşi pierd echilibrul

prea multe păsări, prea

multe răspunsuri

te rog uită-mă

te rog pricepe ceea ce nici eu nu pot pricepe despre mine, căci

cineva trebuie să priceapă

  

cineva trebuie să înţeleagă

şi cineva trebuie

să pună capăt

stai jos

n-ai lipsit niciodată

stai jos, iar dacă

nu stai jos atunci când trebuie

o să mori

  

ca un bondar sau lumea-asta-care-ne-urmăreşte

ca un pelican sucindu-şi gâtul în faţa tuturor

acum sau oricând te vei trezi din visele tale

acum sau fluturii vor pleca şchiopătând pe balustrata cea

verde şi fără de prihană

amin sau cum să sfârşeşti fără să laşi urme

am un corb înăuntru  

şi nimeni nu întreabă de ce

m-am săturat

de poeziile mele leneşe,  

dar mama nu-şi părăseşte niciodată

dar mama

dar

mama

Einstein şi alte câteva minuni nespuse încă

Începutul unei alte vieţi, zise îngerul

Ne vom fi împiedicat în cuvinte asemeni unui nou-născut

ce învăţa mersul pe bicicletă  

mai repede

  

ne vom fi împiedicat în "cum ţi se pare că sunt"

nu mi se pare, păsările sunt păsări

sufletul e-n buzunarul drept

de la piept

de la glezna

de la "spune-mi ce mai faci tu"

  

am să-ţi scriu, dar n-ai să ştii niciodată

sau poate nu am iubit niciodată baletul  

cum poate să-ţi lipsească cineva  

cum poţi să te lipseşti de singura şansă pentru a trăi  

  

trainice cuvinte nu ştiu să scrie iubirea aşa cum se vede ea prin ochiul

meu, prin ochiul tău,

mâini de copil

de mamă,  

linişteşte-te, viaţă e frumoasă sau  

trebuie trăită pentru că oricum  

  

şi-atât.  

ne vedem data viitoare

îmi place tot mai mult să scriu prin străini  

azi nu mi-a pus nimeni marmeladă în pantofii cei noi, dar

niciodată nu poţi să ştii

  

încă-o-mai-iubeşti

spuse îngerul cu glas tremurat

dac-aş fi ştiut cum se plânge, m-aş fi alăturat

  

  

  

(tu şi toată povestea asta cu aripile...)

delegație

ştii cum e să scrii un poem de altundeva decât

de la masa ta -şi-aşa foarte veche- pe care nici nu ţi s-a spus 

cine a strecurat-o acolo şi de ce?

  

cineva ar trebui să traducă toate rândurile-astea

pentru că uneori nu ştii cine se ascunde în spatele sau în faţa  

celui care se încăpăţânează sau nu să scrie.

nu ştii cine pe cine omoară

cine pe cine iubeşte

cine se căsătoreşte

cu cine

  

pentru că uneori vrei să ştii ce stă scris în spatele scrisului pus

în linia-ntâi  

să lupte şi să moară

să moară

şi să moară

  

dar dacă totu-i un vis din care n-o să ne mai trzim niciodată?

şi-acum vorbesc în numele tuturor oamenilor

şi-acum vorbesc în numele tuturor pescăruşilor fără de păcat

şi-acum vorbesc în numele păcatului însuşi

  

liniştea astupă ce vrea ea

noapte bună

mâine  

e o altă zi pe care n-am ales-o noi  

dar pe care o trăim plângând în pumnii strânşi

  

salvarea e-n tine..o bucată de vreme

apoi

pare să fi dispărut

de peste tot

  

apoi o să scriem altceva

şi toată lumea va fi fericită

bogată şi fericită

iubită

peste limitele scrisului meu.