Calendarele va mint!
E decembrie.
Ii e frig cainelui cu covrig in coada
Ce paseste cu autosugestie crescanda pe coarda vietii,
Pe linia mortii,
Pe minciuna sortii,
Pe cheia portii ce s-a spart pe-asfalt de cobalt.
Asta-i dovada ce-ti aduc asteptand.
Asteptand un pronume strident,
Deosebit de scurt, dar atat de atent cand
Cineva il tipa printre dinti de pe cate un acoperis.
Mai simti?
Ma-ntreb, mai stii ce simti?
Inghiti, expiri, te-nceci cu oxigenul cel mai pur,
Iar eu indur, injur pe voi,
Adulmec urme noi pe-o culme moarta,
Ucisa de soarta cu sangele rece ce trece dincolo,
Ce duce dulce mireasma catre tine.
Ce te mai tine sus?
Cetina iernii detine puterea.
Ea duce lumea asta inspre ceea ce copii viseaza.
Spateaza scaunului astuia tocit s-a rupt,
Drumul e tot mai abrut, iar ei sunt tot mai departe,
Pasind ca orbi intr-o lume ce-anghetat de ura,
Crezand ca tu poti..crezand in nopti,
In gandurile unor oameni copti, dar surzi,
In inimi mari, dar nimanui nu-i pasa ca (noi) suntem uzi.
Vino acasa! Intoarce-te! Intoarce-ti trecutul.
Fa-l prezent, fa-l viitor, fa-l sa-si spele urmele
Ninsoarea asta ne afunda.
Abunda de cerinte rupte,
Astupa visele din suflete cu tot cu cei ce le-au visat,
Dorind sa uite,
Sa ierte,
Sa dea o mana de-ajutor,
Sau mai multe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu