Blasfemie scurtă.

Probabil Noul si Vechiul sunt tot aici,

Jucand barbut printre noi toti.

Evolutia?!

Firescul!

Fericirea?!

Zaruri. Tot barbut.

Rupturile?!

Acelasi firesc.

Decrete pline de stiinte noi.

Ratiune?!

Nu stiti despre ce vorbiti!

Lasati cuvintele sa planga.

Patul cui?

Vreau sa te uit, vreau sa respir,

Vreau sa traiesc in tine viu,

Vreau sa vad visul ce revine, stiu.

Ca tu descosi cearsafuri fine

Din paturi ce raman mereu straine, dar te iert.

Tu te intorci, eu te cert,

Incepi sa plangi, iar eu repet aceeasi simfonie trista.

Rezista, draga mea, (rezista!)

Vreau doar mana sa-ti intind,

Sa-ti pun coroana si sa-nnot in apa ta.

Vreau sa ma nasc din gura ta, sa fiu perfect.

Sa calc din nou in viata ta descult, nu vreau sa te patez.

Nu vreau vreo clipa sa cedez, sa te strivesc sub talpa mea.

Incerc in nopti strans sa te tin

Far' sa detin nici cea mai mica parte de-adevar.

Cu mar uscat te-am alungat din paradis,

Ti-am dat dureri, ti-am dat pareri de rau,

Si te-am lasat sa mori incet in luptele

Cu mori de vant, in visele ce ti le cant,

In diminetile fara de gand,

In dup-amiezele pline de zmoala de pamant,

In canile cu lapte sfant.

Ia-mi mana-n mana ta si spala-ti camera cu ea,

Gaseste-ti drum fara sa crezi ca nu meriti,

Fara sa crezi ca nu suntem meniti.

Grabeste pasul, opreste-ti ceasul (si arunca-l!)

Dezgroapa-ti sansele,

Nu vreau sa fiu cascat de gura ta.

Joi. Poem scurt

Imi place sa imi recitesc textele.

E un sentiment minunat.

E ca si cum, doar pentru un timp..(sau poate doi)

Un alt eu ar intra inauntru, in carte,

Timid, dar curios,

Dorind sa afle cine, ce, de ce sau.. cand.

E curios cum toate se aseaza-n primul rand,

Cuminti, linistite,

Pentru ca sa fie citite, recitite, recitate sau ascultate de cineva.

Nu din pura singuratate, ci..

Uneori, doar noaptea, imi spun c-ar vrea sa stie,

Sa stie doar pentru ele,

Pentru linistea sufletului lor,

Daca Ea le-a uitat

Sau daca le-a tinut (in) minte

O clipa numai.

Stop-cadru

As muri oricand,

As lasa oricand din tot ce am voua,

Ca testamentul meu nu lasa furie,

Nici nestemate,

El lasa tot ce am putut sa scriu si sa visez,

Pastreaza ca-ntr-un cufar calm viata si moartea mea,

Strange la piept pasaje vii din cartea ta

Deschisa tot cate putin, pierduta-n mintile unui delfin

Nebun ce-si tine crestetul in palme,

Ce-ar vrea sa-si tipe moartea, dar e plin de vina.

Ar vrea sa strige dupa ajutor, dar lumea-asta straina e un scut

Cusut in inimile lor, in plamanii regretelor ce-apasa.

Eu n-am sa mai ajung vreodat-acasa, stii?

Si vreau sa ma ierti, sa fii un bun crestin,

Sa spurci ultima picatura de venin,

Sa nu urasti! Sa nu urasti niciodata..!

Sa ai grija de tine si sa stii ca sensul sta-n tine,

Ca ceea ce te tine e ceresc.

Zilnic, mii de copii buni cresc prin tine,

Mii de arbori prind radacini respirand viata, nu fum din plamani.

Mii de femei iti multumesc pentru ca poti,

Ca plangi in nopti urand fiecare parte a corpului tau neatins,

Nemaistiind pe ce carari s-apunci.

Poti face-orice, dar sa nu uiti..!

Asta te va ajuta sa treci, sa pleci, sa te intorci.

Eu voi rataci la alte mese, in alte case,

Cautandu-te ma voi vinde precum se vinde-o curva

Si te voi ruga sa ma ierti.

Sa nu ma certi! Sa nu ma certi niciodata!

Sa nu-mi socoti randurile proaste,

Sunt scoase noi din scoarte, nu vor dureri.

Vor sa nasca vise noi in oamenii de-afara,

Sa le strecoare dor in sange, in vene netaiate,

In trecutul lasat nepasator in spate.

Trebuie sa intelegi…nebunii sunt oameni intregi

Ce si-au deschis ochii si mintea dincolo de legi,

De consecintele ce-ti legi viata ta noua inceputa cu piciorul stang.

Ei au avut curaj sa treaca moarte ca sa vada rand cu rand!

Nicio stiinta oarba nu va putea sa-ti dea nimic.

Nici nebunia mea, nici lacul vietii mele fara fund.

Eu vreau sa ma mai nasc o data.

Sa cresc, sa cad, sa ma lovesc, sa ma ridic, sa zambesc stramb,

Sa vreau sa cant, sa-nvat sa scriu cu mana stanga,

Sa cresc copii fara sa-i las sa planga,

Sa port o verigheta blanda..

Calc mandru, azi sarbatorim, azi nu mai moare nimeni.

Azi se nasc vieti, inimi de oameni drepti.

O sa m-astepti?

Vreau acasa!

Sa stii ca sunt singura si bolnava si o sa mor de dor.

Vor sa ma lege. Se tem de mine.

Se tem de sansa lor ce-i tine vi.

Vreau cartea-mi inapoi.

Vreau s-o citesc, sa-mi amintesc si sa clipesc curat,

Altfel nu voi putea sa scap.

Ma vor dezbraca, ma vor spala cu ape seci, dar eu voi fi murdara,

Ma vor hrani cu pai, dar eu voi fi flamanda-n indoiala mea barbara,

Iar ei..vor fi pasivi.

Pricepi?!

Toate scrisorile vor sfarsi rupte-n maini batrane, reci,

Iar eu voi evada spre tine.

Ei nu vor stii nimic.

Vei fi tata, vei fi bunic, vei fi om mare!

Si va fi bine totul…

Fie ca-ti voi tine eu stiloul ca sa poti sa scrii,

Fie ca-mi vei dicta, consoane si vocale vor ramane vi.

Asta e darul tau, asta e harul tau, sa stii.

Tu poti sa-nveti ce-nseamna zbor, nu te-am mintit decat o data.

Inchide-ti ochi, pune rapid pe griji zavor si simte.

Ridica-ti mainile-n credinta,

Acum poti!

Du-ma cu tine dincolo, macar pentru o viata.

Sărut cu gust de ADN

Acelasi scenariu.

Oameni ferciti ce rad larg viitorului inchipuit

Curat aflat in asteptare,

Oameni tristi ce-nghit sec in urma celor dintai,

Oameni imbracati in speranta pavata cu zambete,

Ultime deceptii ce promit cantece scrise trist

Si-un ochi inchis in semn de resemnare.

Peisaj sumbru ce v-ati dorit.

Copil ce prea devreme s-a lasat mintit,

Dus de nas,

Pacalit in pas de fuga,

Iti spune ca sensul e o gluma proasta

Scris intr-o dupa-masa

In care-a fost lasat singur acasa..

Iar tu te-ntorci neputincios sa fugi

Intr-un "cine stie unde",

Unde oamenii nu mai vorbesc

Ca sa nu-ti raneasca orgoliul prost-crescut,

Stiind cu toti c-ai sa te lasi cazut

In paharele tale fine ce te-nghit mereu la fel,

Pierzandu-te de asta lume,

De glume proaste,

De femeia ce-ti spune sa nu te (mai) uiti in urma..

Se lasa linistea.

[Morala?! Se vede cum ca perseveram.]

Scuip cuvinte

Calendarele va mint!

E decembrie.

Ii e frig cainelui cu covrig in coada

Ce paseste cu autosugestie crescanda pe coarda vietii,

Pe linia mortii,

Pe minciuna sortii,

Pe cheia portii ce s-a spart pe-asfalt de cobalt.

Asta-i dovada ce-ti aduc asteptand.

Asteptand un pronume strident,

Deosebit de scurt, dar atat de atent cand

Cineva il tipa printre dinti de pe cate un acoperis.

Mai simti?

Ma-ntreb, mai stii ce simti?

Inghiti, expiri, te-nceci cu oxigenul cel mai pur,

Iar eu indur, injur pe voi,

Adulmec urme noi pe-o culme moarta,

Ucisa de soarta cu sangele rece ce trece dincolo,

Ce duce dulce mireasma catre tine.

Ce te mai tine sus?

Cetina iernii detine puterea.

Ea duce lumea asta inspre ceea ce copii viseaza.

Spateaza scaunului astuia tocit s-a rupt,

Drumul e tot mai abrut, iar ei sunt tot mai departe,

Pasind ca orbi intr-o lume ce-anghetat de ura,

Crezand ca tu poti..crezand in nopti,

In gandurile unor oameni copti, dar surzi,

In inimi mari, dar nimanui nu-i pasa ca (noi) suntem uzi.

Vino acasa! Intoarce-te! Intoarce-ti trecutul.

Fa-l prezent, fa-l viitor, fa-l sa-si spele urmele

Ninsoarea asta ne afunda.

Abunda de cerinte rupte,

Astupa visele din suflete cu tot cu cei ce le-au visat,

Dorind sa uite,

Sa ierte,

Sa dea o mana de-ajutor,

Sau mai multe.

Naoptea in care am vrut sa te rapesc

Fugi, cuvantule, fugi,

Du-te pana la ea, vreau sa o aduci.

Fugi, cuvantule, fugi,

Sa nu faci pas inapoi, sa nu plangi.

Avanta-te sub metronom barbar ce bate traznit,

Te rog, Asculta-l!

Icar cazut rapus de soare, galben, falnic,

Te rog, Ajuta-l!

Omul si visul te vor ocroti,

Te vor indruma pictandu-ti calea in petale

Vei vedea intrarea fara chei,

Fara iala, dar plina de idei.

De ce ceri manunchi de chei,

Ce sa descui cu ele?

De ce-mi ceri ce cerul

Nu-mi mai poate cere?

Fugi, cuvantule, fugi

N-ai sa te opresti pana ce-o zaresti.

Ai sa cresti in cesti ceresti

Si-ai sa fi sorbit asemeni mie.

Nu te indoii, dar fugi,

Doar tu poti s-apuci din urma

Umbrele trecutului ce-mi curma

Neatinsul.

Fantana saraca,

Moneda intoarsa,

Funie rupta,

Margele - douazeci.